Expertul în legende populare, basme și învățături străvechi, profesorul universitar Sorin Mazilescu, fece o incursiune în semnificațiile zilei de 14 noiembrie.
Astfel, în apropierea lunilor de iarnă, avem un prim semnal al sărbătorilor consacrate divinităților protectoare ale bolilor copiilor. În acest sens trebuie înțelese aceste prime ofrande aduse duhurilor vărsatului („bubatului“), care vor continua mai multe zile din luna decembrie.
Conform cercetărilor realizate de Sorin Mazilescu:
Calendar – 14 noiembrie
Martinii de Toamnă, Intrarea în Filipii de Toamnă, Gădineții, Ziua Lupului
Sf. Apostol Filip; Sf. Grigorie Palama; Începutul Postului Crăciunului
Sărbătoarea centrală a praznicului lupilor, situată chiar în ziua în care în calendarul ortodox este celebrat sfântul apostol Filip, este posibilul punct de plecare al acestor ceremonii specifice lunii noiembrie (să nu uităm și de seara „urlătoarei“, Sf. Andrei, 30 noiembrie).
Legătura subtilă cu ziua Sf. Andrei poate fi văzută și din referirile la limitarea puterii strigoilor începând cu jumătatea lunii noiembrie, limitare care cunoștea o suspendare în celebra noapte a Sf. Andrei.
Cine a fost Sf. Apostol Filip din punct de vedere religios?
Lângă marea Galileii era o cetate ce se numea Vitsaida, aproape de Horazin și de Kapernaum; iar Vitsaida însemnează pre limba evreiască „casa vânătorilor“, pentru că viețuiau acolo vânători de pește.
Într-acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei și Filip. Petru și cu Andrei erau pescari și se îndeletniceau cu vânzarea peștelui, până ce au fost chemați de Hristos la apostolat. Iar Filip în copilăria lui a fost dat de părinții săi la învățătura de carte, și a ajuns iscusit în sfânta scriptură, înțelegând bine toate proorociile despre Mesia cel așteptat. Iar el auzind chemarea Domnului, îndată l-a crezut a fi adevăratul Mesia, și a mers după dânsul, luând aminte la viața lui prea sfântă și urmând sărăciei lui, apoi a învățat de la dânsul dumnezeiasca înțelepciune, cu care avea să înțelepțească nebunia neamurilor (Viețile sfinților, III, pp. 647-648).
Din punct de vedere laic, în Tradiții , Filipii se țin cu trei zile înaintea fiecărei lăsări de post.
Trei se serbează toamna, în ultimele zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului. Aceștia sunt mai buni (Speranția, I, f. 329; II, f. 5).
Filipii au fost niște apostoli care, pe vremea prigonirilor în contra creștinilor, au fost dați într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevinovați (Speranția, VIII).
Acești Filipi au fost șase frați zdrențăroși, cari rătăceau prin lume și aveau putere să schimonosească, să pocească pe cei care nu țineau zilele lor.
Unul din Filipi, fiind șchiop, a rămas în urmă, și de aceea se ține mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Toți Filipii te mai pot ierta, dar Filipul Șchiop – niciodată (Speranția, III, f. 168).
Filipii o țin și femeile, și bărbații, iar mocanii o țin atâtea zile câți cai au. De obicei se țin trei zile, 12, 13 și 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau copiilor la căsătorie câte o zi de ținut (Speranția, VIII, f. 162).
Filipii se serbează patru-cinci zile, însă nu una după alta, și fiecare noră e datoare să țină atâtea zile câte a ținut soacra sa (Speranția, VIII, f. 292).
Filipii sunt niște zei ai casei (unu, doi, trei sau chiar șase), niște penați, în onoarea cărora numai femeile măritate sau rămase văduve țin sărbătoarea în intervalul 12-17 noiembrie, nemuncind nimic.
Când fata, măritându-se, părăsește casa părintească, și mama ei rămâne fără altă fată și moare fără noră, atunci tânăra își ia și ține și Filipii mamei sale sau ai casei părintești, pe lângă cei ai soacrei. În felul acesta ajung Filipii la un număr de șase (Pamfile, 1997, pp. 211).
Dacă a avut mai multe fete, mama rămâne fără Filip (Fochi, p. 127).
Filipii apăra casa de rele, de primejdii, de foc, de lupi, de șerpi. Prin unele părți se crede că Filipii sunt niște sfinți mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi (sau: Sf. Petru poruncește câinilor lui să mănânce vitele celui care nu va ține aceste zile).
Uneori, cât durează Filipii, se ține atârnată de lemnul coșului o secure, pentru ca întreaga familie să fie păzită de pagube (Pamfile, 1997, pp. 212, 213).
Filipii de Toamnă, sau Dragostițele, i se mai zice așa, pentru că în acele zile se îndrăgostesc lupii, iepurii etc. pentru împuiere (Speranția, III, f. 147).
Despre aceste sărbători se povestește că o femeie, neavând alte vite decât o scroafă, a lucrat în aceste sărbători, zicând că n-o să aibă ce-i răpi lupii, căci scroafa o va ține-nchisă tot anul. Într-una din zile, din întâmplare, scăpându-i scroafa din cocină, a fost mâncată de lupi prin pădure. De aci înainte a sărbătorit și ea aceste zile (Speranția, I, f. 245).
Se mai povestește că o altă femeie, neavând nici o vită, a lucrat în aceste sărbători, zicând că n-o s-o mănânce lupii pe ea, căci vite n-are. Într-una din zile, trecând printr-o pădure, a fost urmărită de lupi până la marginea pădurii, unde a și mâncat-o (Speranția, I, f. 245).
În continuare, profesorul Sorin Mazilescu descrie obiceiurile oamenilor din vechime, corelat acestor zile:
Ca la Lăsatul Secului de Postul Mare, și acum se fac petreceri, cu puști, pistoale, cu mâncare și băutură, între rubedenii (Pamfile, 1997, p. 214).
Încep șezătorile, unde fetele și nevestele torc pentru pânză (Pop Reteganul-2, f. 157). Începe torsul pentru cămeși (Mangiuca, 1882, p. 31).
Apărător de rele și durere: În această zi se lipește gura sobei, ca să se lege și gura lupului. Gospodina n-are voie să măture prin casă sau să dea gunoiul afară.
Prin unele părți se mătură noaptea și gunoiul se ține strâns după ușă trei zile, după care se ardeiază și apoi se aruncă afară. De asemenea, gospodina n-are voie să coasă (mai ales cu roșu), să împungă în piele sau să ia acul ori alt lucru ascuțit în mână, să nu macine, să nu toarcă, să nu pieptene lâna și să nu dea nimic cu împrumut, mai ales sărături și foc.
Dacă dă cineva cenușă cu cărbuni în noaptea de Filipi, vine lupul și-i mănâncă ceva de pe lângă casă; dacă n-are ce mânca, atunci îl mănâncă pe om. Astfel, gunoiul nu trebuie dat afară în timpul Filipilor, căci, dacă ar fi dat afară, lupii ar scormoni prin el în căutarea cărbunilor, pentru că lupii nu leagă (nu pot prăsi) până când nu mănâncă un cărbune din vatră în zilele de Filipi (Pamfile, 1997, pp. 212, 213).
E obiceiul să se încleșteze doi piepteni, zicând: „Așa să se încleșteze gura lupilor, să nu poată mânca vita cutare“ (Speranția, IV, f. 63).
După Lăsatul de Sec se adună toate oasele și celelalte rămășițe de mâncăruri, se pun într-o față de masă și a doua zi se aruncă afară spre răsărit, zicându-se: „Paserile cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite!“ Cu acest chip se crede că vrăbiile mai ales nu vor strica ogoarele (Pamfile, 1997, p. 214).
Există și o conotație magică a acestor sărbători. Fetele adunau, în fiecare zi a Postului, câte o surcică, sau bucățică de lemn pe care o foloseau în ziua de Ajunul Crăciunului, la focul utilizat pentru prepararea crupelor fără sare. Aceste crupe, de fapt boabe de porumb fierte, erau puse pe masă, pentru ca seara să fie găsite de umbra ursitului lor, ce le vizita casa.
