După ce filmările cu azilele groazei au facut înconjurul Europei, punându-ne iarăși la colțul rușinii, după ce am asistat la câteva demisii de onoare (sanchi!) și după ce politicienii noștri au luat atitudine, doar așa, de fatadă, se pare că liniștea împăciuitoare se așterne peste tot și toate.
Am mai trăit momente asemănătoare în ultimii 33 de ani, astfel că românii, oamenii momentului, se aprind repede și se sting la fel. Așa cum bine observăm cu toții, povestea azilelor groazei a devenit deja istorie.
O istorie tristă, jalnică, neagră a unei țări care se descompune din interior, ajutată, din toate puterile, de „politicieni” a căror menire în țara aceasta e incertă. În continuare, de bătrânii din România are grijă doar Dumnezeu și câțiva oameni de bună credință, dar prea puțini.
Vă vom prezenta cum este gândit sistemul de îngrijire a bătrânilor din Franța, una dintre țările în care autoritățile și angajații își fac treaba cu responsabilitate. Veți face o comparație între modul în care statul francez veghează asupra bătrâneții seniorilor săi și felul cum știm că sunt tratați vârstnicii României, în cele mai multe azile.
Adina Iova, o româncă de 35 de ani, este director adjunct al unei organiziații care furnizează servicii sociale dedicate persoanelor în vârstă din Franța. Are în subordine 500 de angajați care își fac meseria impecabil, și nu este doar surprinsă, ci este șocată de știrile și imaginile din azilele din Voluntari, ce au facut înconjurul lumii luna trecută, și care, conform președintelui Klaus Iohannis, reprezintă pentru România o rușine națională.
Pe Adina o întrigă cel mai mult faptul că nimeni nu a luat atitudine în ceea ce privește securitatea vârstnicilor din Voluntari, si că nimeni nu a luat în seamă ce se întampla cu ei, atât de mult timp. Ne-a mărturisit că în Franta acest lucru ar fi fost imposibil, din moment ce Casele de Bătrâni (cum sunt denumite azilele acolo), funcționează cu circuit deschis și nu numai personalul autorizat, dar și vizitatorii și voluntarii au acces la orice oră in institutiile de îngrijire a seniorilor.
Așa cum ne explică în exclusivitate, Adina Iova, în Franța sistemul de îngrijire a vârstnicilor este împărțit pe trei paliere, în funcție de gradul de autonomie, de afecțiunile de care suferă și de cât de fragili sunt bătrânii:
Statul francez mizează pe faptul că este în beneficiul bătrânilor să nu fie luați de acasă și duși în casele de îngrijire, atât de mult cât este posibil. Astfel, în primul rând este folosit sistemul de Ajutor la domiciliu. Angajații noștri, practic merg și se ocupă de bătrâni, la ei acasă. După vârsta de 60 de ani, fiecare cetățean al Franței, poate beneficia, prin casele de pensii de care aparțin, de finanțare a unor ore de menaj, de ajutor la cumpărături, sau orice implică necesitățile fiecărei persoane. Tariful acestor ore este stabilit în funcție de venitul fiecăruia, practic, cu cât pensia este mai mică, cu atât bătrânul va contribui mai puțin la achitarea contravalorii acestor servicii, sau chiar pot beneficia de gratuitate.
Pe măsură ce trece timpul, oamenii îmbătrânesc mai mult, devin și mai fragili și mai dependenți de ajutor. În această etapă se intră într-un alt sistem, iar finanțarea îngrijirii nu mai este asigurată de Casa de Pensii, ci de către autoritățile locale din localitatea de domiciliu a fiecăruia. Astfel francezii au creat un program care se numește Aid pour l’autonomie (Ajutor pentru autonomie). Este un program de ajutor personalizat, de care urmează să beneficieze fiecare vârstnic. Intervenția asistenților sociali este mai amplă decât la nivelul anterior, acum bătrânii având mai multă nevoie de ajutor și supraveghere, atunci când se îmbracă, mănâncă, își iau medicamentele, au nevoi de socializare, de a fi însoțiți la activitățile preferate, cum ar fi concerte, sau coafor, sau ce preferă fiecare. Unii au nevoie de companie, de oameni cu care să vorbească, avem și asistenși sociali sau voluntari care se ocupă cu asta.
Unii bătrânii sunt instituționalizați, urmînd să locuiască în regim de semiautonomie în niște locuințe special amenajate pentru ei. Au mici apartamente, cu baie și bucătărie proprie, dar cu o recepție comună. Aici, pot petrece timp împreună, dar își pot prepara și procura singuri hrana, pot desfășura ce activități preferă, însă în permanenență există persoane angajate care îi supraveghează, înclusiv în timpul nopții, având grijă ca nimeni să nu se pună în pericol pe sine sau pe ceilalți. Să nu uităm ca afecțiunile pot să fie fizice, dar si psihice, de aceea este necesar mult profesionalism.
La al treilea nivel se trece atunci când oamenii au nevoie să intre în Casele de Bătrâni, binecunoscutele azile. Se recurge la asta numai cu acordul bătrânilor sau a tutorelui lor. Casele de bătrâni sunt private sau de stat, însă toate se supun acelorași reglementări. Diferența dintre ele este doar de costuri și de confort vizual. Atât! Când spun confort nu mă refer la servicii sau la calitatea hranei, ci la cât de spațioase sunt camerele, cât de luxoasă este mobila și cât de bine este întreținută clădirea.
Personalul angajat își face datoria la fel, și cei de la privat și cei de la stat au aceleași responsabilități și atribuții, în funcție de specificul postului, și se supun acelorași sancțiuni în cazul nerespectării procedurilor.
Când vine într-o Casă de Bătrâni, fiecărui senior i se recomandă să-și aducă de acasă absolut orice îî poate oferi confort psihic sau fizic: mici obiecte de mobilier, cărți, fotografii, tablouri și altele, cu care îi este amenajată camera. Fiecare cameră este ocupată doar de un singur senior, excepție făcând doar cazurile în care cuplurile de bătrâni își doresc să locuiască și aici împreună.
De asemenea, aparținătorii pot veni să-i viziteze ori de câte ori vor, la orice oră, pot lua masa împreună în zona de restaurant a Casei de Bătrâni, și pot desfășura orice activități ce le oferă posibilitatea de a petrece timp alături de vârstnicii lor, ca de exemplu plimbări în grădină, șah, citit sau tot ceea ce ei doresc. Fiecare om, în parte, are un plan personalizat de îngrijire, ținându-se cont de particularitățile sale, ca individ, respecându-i-se dorințele, gusturile și propriile nevoi.
As zice totuși că sistemul este departe de a fi perfect în Franța, însă anagajatii din continuă să se lupte pentru a-l îmbunătăți și nu ezită să facă greve sau să facă publică o problemă internă atunci când ea există și nu e rezolvată.
Foto: Imagini ale meniurilor ce le sunt servite beneficiarilor, interiorul unor camere, al sălii de mese și al spațiului comun, într-o Casă de Bătrâni din Franța
Întrebată despre problemele cu care se confruntă sistemul de îngrijire al seniorilor, sau despre eventualele scandaluri pe care le cunoaște de când este angajată în Franța, Adina Iova ne mărturisește că cea mai acută problemă, acolo, este aceea a resursei umane. Nu de puține ori s-a întâmplat ca o asistentă medicală sau o îngrijitoare, care în mod normal ar trebui să se ocupe de 7 persoane pe parcursul unei ture de lucru, să fie nevoită să se ocupe de 15 sau chiar 20 de vârstnici în acest timp. Din acestă nevoie, casele de bătrâni din Franța și-au deschis ușile, acceptând și valorificând orice ajutor venit din partea voluntarilor, care își pun la dispoziție serviciile, într-un sistem deschis și complet transparent. De aceea, orice problemă apare pe parcurs este identificată și rezolvată în scurt timp, scopul final fiind bunăstarea și confortul seniorilor Franței.
Cât de lungă e calea pe care România, ca țară, o are de parcurs până când sistemul nostru social va funcționa la fel de bine ca acela din Franța? Puterea exemplului și lecția învățată din cazul azilelor groazei ar fi trebuit să schimbe ceva și la noi. Greu de crezut că sistemul de asistență socială a bătrânilor din țara noastră va fi reconstruit curând din temelii, având în vedere că singura schimbare, deocamdată, constă în câteva demisii la nivel de guvern și instituții, iar cei demiși au fost înlocuiți cu alții ca ei, de aceeași sorginte a incompetenței crase și a subordonării politice.
