Acasa Social MAGIUNUL DE TOPLOVENI-13 ANI DE LA OBȚINEREA IGP

MAGIUNUL DE TOPLOVENI-13 ANI DE LA OBȚINEREA IGP

Producătorul Magiunului din prune Topoloveni estimează pentru 2024 o cifră de afaceri de 5 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2023.

de Oana Diaconescu
0 comentarii

La 13 ani de la obţinerea certificării cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) din partea Comisiei Europene, în data de 7 aprilie 2011,  Magiunul din prune Topoloveni a ajuns în peste 20 de ţări, iar firma producătoare estimează pentru 2024 o cifră de afaceri de 5 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2023, conform AGERPRES.

„Se întâmplă să fim în cel de-al 31-lea an de activitate. Sunt 13 ani în care am obţinut tot ce s-a putut ca recunoaştere a calităţii: Cod Operator NATO, Furnizor al Casei Regale a României, Cetăţean de Onoare Argeş şi Topoloveni, Stele Michelin în ITQI, de trei ani consecutiv Locul I în Lume – drept Cel Mai Bun Gem şi Cel Mai Bun Produs din Fructe în Taste Atlas.
13 ani zbuciumaţi din cauza hărţuielii fără limite a ANPC – obligat în fapt să protejeze certificările UE pe teritoriul României – concurenţa neloială a unei alte firme – prin folosirea ilegală a IGP – Topoloveni, toponim protejat de noi conform Regulamentului. Dar, mergem mai departe şi continuăm să producem fără adaos de zahăr, fără aditivi pentru consumatorii noştri. Timp de 5 ani am fost singurii producători din România cu acest tip de certificare europeană care impune reţetă tradiţională timp de minim două generaţii”,   -a declarat , Bibiana Stanciulov, directorul general al companiei Sonimpex, producătorul Magiunului de Topoloveni

Obţinerea certificării IGP a adus Magiunului din prune Topoloveni şansa de a se promova oriunde în lume, compania primind fonduri în valoare de peste 4 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru promovare.

Magiunul din prune a fost produs la Topoloveni încă din anul 1914, atunci când Maximilian Popovici a înfiinţat în localitate o fabrică de magiun, potrivit arhivelor locale. Notorietatea produsului a crescut foarte mult în anii 2000, după cumpărarea vechii fabrici din Topoloveni de către Sonimpex Topoloveni şi după numeroasele investiţii făcute în calitatea şi în promovarea magiunului din prune, relatează Agerpres.

Anual, la Topoloveni,  sunt produse aproximativ 100 de tone de magiun, respectiv de 300.000 de borcane. Capacitatea totală a fabricii este de 1,2 milioane de borcane.
Preţul unui borcan de 350 de grame cu Magiun din prune Topoloveni este de 16 lei.

 

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie