Astăzi, 26 iunie, cu prilejul Zilei Drapelului Național, la Mioveni au avut loc ceremonii dedicate unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale – Tricolorul României.
Manifestările au debutat la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde Drapelul Național a fost binecuvântat în cadrul unui ceremonial religios oficiat de un sobor de preoți. Evenimentul a continuat în fața Primăriei Orașului Mioveni, unde s-a desfășurat ceremonia oficială de arborare a Drapelului Național, în prezența autorităților locale, a reprezentanților instituțiilor publice, precum și a cetățenilor care au dorit să aducă un omagiu simbolului național.
Ziua Drapelului Național reprezintă un prilej de a celebra valorile care definesc poporul român – unitatea, demnitatea și respectul pentru istorie. Tricolorul amintește de lupta și sacrificiile înaintașilor care au contribuit la construirea României moderne și rămâne un simbol al identității și solidarității naționale.
Prin aceste ceremonii, comunitatea din Mioveni a adus un omagiu Drapelului României și a marcat, cu respect și recunoștință, această zi cu o profundă semnificație pentru toți românii.
