Acasa SocialFapt divers WEEKEND DE FOC ÎN ARGEȘ

WEEKEND DE FOC ÎN ARGEȘ

Zeci de hectare de teren s-au făcut scrum în acest sfârșit de săptămână

de Redactia
0 comentarii

Și în acest week-end, pompierii argeșeni au acționat pentru înlăturarea efectelor negative produse în urma incendiilor de vegetație uscată. Neglijența a condus la afectarea unei suprafețe de teren de peste 10 hectare.

Dat fiind faptul că temperaturile din ultima perioadă au crescut, cetățenii au procedat la igienizarea terenurilor și curățarea copacilor, fără a ține cont de faptul că prin arderea resturilor și deșeurilor au pus în pericol mediul înconjurător, bunurile și propria viață. Urmare ale acestor acțiuni iresponsabile, am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea a nu mai puțin de 19 incendii, în care au ars vegetație uscată, mărăciniș, mase plastice și deșeuri menajere. În două dintre situații, la sosirea salvatorilor, flăcările se propagau cu repeziciune către zonele locuite.

Din nou, facem apel către cetățeni să fie responsabili și să conștientizăm faptul că aceste tipuri de arderi pot duce la pierderea agoniselii de-o viață și, chiar mai mult decât atât, la pierderi de vieți omenești.

Incendiile s-au produs după cum urmează:

– Bradu, unde au ars aproximativ 1.000 mp;

– Dârmănești, unde au ars aproximativ 2.000 mp;

– trei incendii izbucnite în orașul Ștefănești, unde au ars aproximativ 10.900 mp de vegetație uscată și circa 100 kg deșeuri menajere;

– trei incendii izbucnite în municipiul Pitești, unde au ars aproximativ 3.120 mp de vegetație uscată, în jur de 10 tone de mase plastice și circa 50 kg deșeuri menajere;

– Costești, unde au ars aproximativ 4.000 mp;

– Rociu, unde au ars aproximativ 4.000 mp;

– Mărăcineni, unde au ars aproximativ 20.000 mp;

– Suseni, unde au ars aproximativ 500 mp;

– Băiculești, unde au ars aproximativ 10.000 mp, cu posibilitate de propagare la case;

– Stolnici, unde au ars aproximativ 4.000 mp;

– Curtea de Argeș, unde au ars aproximativ 7.000 mp, cu posibilitate de propagare la pădurea din apropiere;

– Câmpulung, unde au ars aproximativ 200 mp;

– Hârsești, unde au ars aproximativ 2.000 mp;

– Merișani, unde au ars aproximativ 15.000 mp de vegetație uscată, cu posibilitate de propagare la casele din apropiere;

– Mihăești, unde au ars aproximativ 5.000 mp;

– Bârla, unde au ars aproximativ 10.000 mp de vegetație uscată. La misiunea de stingere a participat și personal al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Bârla.

 

Reamintim cetățenilor că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!

❗Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

❗Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală. –  informeză ISU Argeș

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie