Vocile au devenit punți de lumină într-un Argeș care a cântat la unison

Unele evenimente nu se măsoară numai în aplauze, minute de spectacol sau număr de participanți, ci se așază, an de an, ca o respirație comună a unor oameni care au înțeles că muzica nu este fundal, este nevoie.

Ediția din acest an a Festivalul Internațional de Muzică Corală și Instrumentală „D.G. Kiriac” a fost exact acest tip de respirație amplă: coerentă, emoționantă și profund umană.

Ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție, festivalul organizat de Consiliul Județean Argeș prin Centrul „Doina Argeșului”, în parteneriat cu Primăria Topoloveni prin Casa de Cultură „Pr. Ion Ionescu”, Primăria Mioveni prin Centrul Cultural Mioveni, în colaborare cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Asociația Națională Corală din România și Asociația Culturală „ARS NOVA”, a demonstrat încă o dată că acolo unde instituțiile nu doar coexistă, ci conlucrează, cultura capătă forță și demnitate.

Au fost patru zile ce au încărcat cu sens patru spații: Sala „Costin Alexandrescu”, Casa de Cultură din Topoloveni, Catedrala „Sfinții Petru și Pavel” din Mioveni și Filarmonica Pitești – Sala „Simfonia”. A fost reperul unei geografii culturale care a vibrat în același timp, ca o singură inimă.

Au evoluat pe scenă 20 de formații corale și instrumentale – ansambluri din județul Argeș, din România și din străinătate, confirmând încă o dată dimensiunea internațională a festivalului, câștigată după 1992.

De la corurile locale, precum Corul Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești, Corala Bărbătească „D.G. Kiriac”, Corul „Credo”, „Carmen Argessi” sau „Ars Nova – Gheorghe Gomoiu”, până la formații din Grecia, Turcia sau Republica Moldova, fiecare prezență a adus o identitate sonoră distinctă, dar aceeași emoție universală.

Au fost seri în care muzica sacră a ridicat publicul într-o tăcere aproape liturgică, dar și momente în care repertoriul românesc și universal a transformat sala într-un spațiu al bucuriei împărtășite.

În spatele fiecărei seri de festival s-a aflat o muncă discretă, dar intensă, în care echipele au funcționat ca un organism viu. Organizatori, tehnicieni, dirijori, reprezentanți ai autorităților locale și județene, parteneri culturali și bisericești – toți au lucrat în același sens: acela de a oferi publicului un eveniment fără fisuri, în care muzica să curgă firesc, fără obstacole.

Această coerență nu se improvizează, se construiește din încredere, respect reciproc și, mai ales, din buna credință a celor care înțeleg că actul cultural este o responsabilitate, nu doar o prezență de moment.

Rezultatul s-a văzut, iar cuvintele în plus sunt de prisos: săli în care publicul și-a hrănit sufletul, liniște atentă înaintea fiecărui acord și emoție după fiecare final de piesă.