[vc_row][vc_column][vc_column_text]Nu stiu cat de mare importanta are faptul ca metropolele din intreaga lume, unde locuiesc acum sau unde s-au mutat unii dintre consatenii nostri, sunt presarate cu biserici si catedrale pentru care platim bani grei spre a le vizita cel mult o data in viata. Dar stiu ca o importanta extrem de mare in sufletul fiecaruia dintre noi o are biserica din satul natal.
Evolutia si-a spus cuvantul, multi dintre noi traim experiente diferite, in locuri diferite si, probabil, am invatat sa ne integram si sa ne adaptam unor culturi diferite. Insa locul de unde am pornit pe acest drum, il avem in comun cu totii.
Nu cred ca exista om din satul nostru caruia sa nu-i fie familiara vocea preotului din sat sau care sa nu aiba amintiri de la biserica din sat, mai ales in perioada Sarbatorilor Pascale. Da, acele sarbatori, pe care, cu ani in urma le asteptam cu nerabdare si care constituiau adevarate evenimente sociale, la nivel de sat.
Deniile erau momentele cand oamenii din intrega localitate se revedeau la biserica, participau la slujbe, absorbind cu ochii, mintea si sufletul predicile preotului, dar, in acelasi timp, constituiau si prilejul perfect pentru revederea si comunicarea cu alti oameni din sat. Celor trecuti in nefiinta, li se aprindeau lumanari, erau pomeniti si despre ei se mai depanau amintiri cu rudele, la mormant.
In miez de noapte, cand cimitirului scanteia de la lumanarile aprinse, cand sunetul prelung al clopotelor chema la rugaciune, inimile localnicilor vibrau, emanand energia buna, rostind intr-o singura voce
„Hristos a inviat!”
„Adevarat a inviat!”
Aceeasi imagine, aceiasi consateni, aceeasi energie buna si aceeasi voce distincta a preotului din sat, le-am regasit pe toate, anul acesta, la Slujba de Inviere.
Nu am mai regasit vechea clopotnita, din lemn, prezenta in amintirile din copilaria mea, ci o cladire total noua, pastrand insa stilul specific satului romanesc din Muscel. Nici oamenii nu mai erau tineri si lipsiti de griji, asa cum eram si eu cu 20 de ani in urma, iar vocea preotului am regasit-o usor in concordanta cu ridurile intelepciunii ce-i brazdeaza acum fruntea. Dar, mai mult decat orice, am regasit sentimentul de apartenenta, ideea de securitate si confort, pe care doar locurile natale, izovrul radacinilor noastre ni-l pot oferi, tuturor.
Asa ca, draga Sagrada Famiglia, draga Notre Damme, draga Domule din Milano, draga Domule San Stefano, draga Biserica Neagra sau chiar si tu, controversata Catedrala a Reintregirii Neamului, oricat de minunate, impozante si impetuoase ati fi, oricat de mult iubesc sa va vizitez atunci cand am ocazia, va spun cu toata sinceritatea, nu exista termeni de comparatie intre voi toate si biserica din satul meu. Pentru ca niciodata voi nu veti fi ACASA.
Pentru a intregi incursiunea noastra in lumea locurilor natale, atasez video si fotografii de la Slujba de Inviere , asa cum s-a desfasurat, anul acesta, la biserica din Stalpeni.[/vc_column_text][vc_column_text]
[/vc_column_text][penci_image_gallery images=”5939,5940,5941,5942,5943,5944″ row_gap=”10px” col_gap=”10px” heading=”Slujba de Inviere, Biserica Stalpeni, Arges”][/vc_column][/vc_row]
