Acasa Social Video! Simona Anghel și Ansamblul „Ciobănașul” de la Corbi aduc în Carpați trofeul din Balcani

Video! Simona Anghel și Ansamblul „Ciobănașul” de la Corbi aduc în Carpați trofeul din Balcani

de Oana Diaconescu
1 comentarii

După ce și-a dedicat mai mult de 20 de ani din viață activităților culturale și păstrării tradițiior din comuna Corbi, județul  Argeș, doamna profesor Simona Anghel, adaugă un nou succes în palmaresul Ansamblului Ciobănașul, pe care îl coordonează și îndrumă cu infinită dãruire. Activitatea doamnei Simona Anghel, ce ține  de moștenirea traditiilor de la Corbi, nu se rezumã doar la Ansamblul “ Ciobãnașul”, ea îndrumând și corul bisericii “Sfânta Treime” din localitate, dar și implicând în activități cultural-artistice, generații întregi de copii, pe care îi formează în spiritul dragostei față de folclor.
Așa cum Stiri din Muntenia a relatat aici, în perioada 17-23 iulie 2022, Ansamblul „Ciobănașul” a participat la Folk Fest Muntenegro 2022, alături de reprezentanți ai delegațiilor din mai multe țări, precum Bulgaria, Serbia,  Muntenegru și altele. Dar, argeșenii  noștri nu se mândresc numai cu participarea la acest eveniment internațional, ci și cu câștigarea Marelui Trofeu al Festivalului. 

Un vis împlinit! Aseară, într-un spectacol international de înaltă ținută artistică, desfășurat la Bar-Sutomore în Muntenegru, am cucerit, împreună cu Ansamblul ,, Ciobănașul ” din Comuna Corbi, cea mai înaltă distincție TROFEUL FESTIVALULUI,,FOLK FEST” MONTENEGRO 2022, De asemenea, ansamblul a fost recompensat de către membrii juriului cu diplome pentru prestația artistică, prezența scenică și autenticitatea costumelor, bucurandu-se de aprecierea publicului care a cântat și a jucat alaturi de noi. Mulțumesc cu prețuire celor care mi-au fost alături și m-au sprijinit (….). Aducem acasă, la Corbi, în Carpați, Trofeul din Balcani –  a postat pe Facebook doamna Simona Anghel, coordonatorul Ansamblului Ciobănașul

 

Prestația artiștilor români a fost de excepție. Se poate spune, fără falsă modestie, că, în ultima seară de festival, publicul din orașul Bar, a cântat, a jucat și  a simțit românește.
Spectacolul prezentat de români a debutat cu un cântec tradițional, interpretat a cappella de grupul vocal al ansambului “Ciobănașul”:

 

Apoi, atmosfera a devenit incendiară, datorită dansatorilor, care motivați de  multă mândrie națională, au arătat tuturor la ce nivel se pot ridica dansurile populare românești, hora și sârba:

Tânara studentă la medicinã și interpretă de muzică populară, Ilona Andreea Anghel, a continuat spectacolul oferit de români publicului de la Bar, Muntenegru:

Ea a fost urmată pe scenă de eleva artistei Valeria Arnăutu, Roxana Filip, o micuță artistă de muzică populară, care promite mult:

Spre deliciul tuturor, renumita cântăreață de muzică populară, Liliana Savu Badea a preluat microfonul, încântând publicul cu una dintre îndrăgitele sale melodii:

Momentul de apogeu al serii a fost oferit de celebra artistă Valeria Arnăutu, care a interpretat o melodie în limba sârbã. Publicul a cântat și a dansat alături de ea, oferindu-i apoi minute întregri de aplauze:

 

Toate acestea nu ar fi fost posibile, fară sinergia extraordinară, fără implicarea fiecărui membru al delegației în parte, fără pasiunea pe care bacii si băcițele de la Corbi o demonstrează atunci când îmbracă straiele lor străvechi, când gătesc după rețetele doar de ei știute, când cântă și dansează așa cum au fost învățați de bunicii lor, dar  și când împărtășesc ducând mai departe toate obiceiurile specifice localității lor.
Ei au beneficiat însă și de susținerea autorităților locale. Primăria Corbi, reprezentată de Anca Baciu si familia fostului primar Virgil Baciu au susținut această deplasare, contribuind cu cheltuielile de transport.

 

Astfel a fost scrisă povestea românilor care au dus tradițiile noastre în Balcani, și au adus Trofeul unui festival internațional  la Corbi, în Judetul Arges, în Carpați.

1 comentarii

Lili Savu Badea 26 iulie 2022 - 13:35

Felicitări tuturor membrilor Ansamblului folcloric ” Ciobănașul”, felicitări d-nei prof.Simona Anghel, inima și sufletul ansamblului!
Sunteți speciali, cum speciale sunt și obiceiurile noastre, ale românilor!
Felicitări pentru articol!
Sunt onorată să mă număr printre prietenii domniile voastre!
Cu respect,Lili Savu Badea

Raspunde

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie

Stiri din Muntenia
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.