Acasa Eveniment Tragedie: Încă un om mort la CFR

Tragedie: Încă un om mort la CFR

de Mircea Dumitru Petre
0 comentarii

În cursul dimineții de azi, două trenuri de marfă au fost implicate într-un grav accident feroviar, la ieșirea din stația CFR Mihăiești, pe secția de circulație Caracal – Craiova.

În urma accidentului, pe lângă pagubele materiale considerabile, a fost rănit grav și a decedat ulterior șeful de tren din una dintre locomotive.

Comisia de Specialiști din cadrul Revizoratului Regional de Siguranță a Circulației Craiova, împreună cu instituțiile abilitate ale statului, efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor dezastrului.

Federația Națională SNCFR a tras de-a lungul timpului numeroase semnale de alarmă, spunând că starea precară a infrastructurii, a locomotivelor și a vagoanelor ar fi cauza reală a incidentelor de acest fel, care se petrec la CFR,
semnale de alarmă care însă se lovesc de nepăsare și compromisuri.

SURSA FOTO: SNCFR  – CFR S.A.

 

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie