Acasa cultură Pe ritmuri universale, în inima Bosforului | TRADIȚIILE UNESC LUMEA

Pe ritmuri universale, în inima Bosforului | TRADIȚIILE UNESC LUMEA

Sub cerul înnorat al Istanbulului, sub ploaia măruntă de toamnă,  la răscrucea dintre culturi și continente, s-a scris un nou capitol al prieteniei internaționale

de Oana Diaconescu
1 comentarii

În perioada 15-17 noiembrie 2024, Istanbul, orașul plin de istorie a fost gazda Reuniunii Internaționale a Coregrafilor și Liderilor de Grupuri Folclorice – un eveniment grandios ce a transformat dansul, muzica și tradițiile într-un limbaj universal al armoniei.

Organizatorii, Salih Onsoy și Murat Erdem, reprezentanți ai INTERNATIONAL FOLK DANCE ORGANIZATION  au orchestrat cu măiestrie fiecare detaliu, transformând întâlnirea într-un spectacol de suflet.

Peste 100 de participanți, din 25 de țări întinse de la Mexic la Nepal și de la Serbia la Spania, România, Turcia, Grecia, Moldova, Bulgaria, Rusia, Serbia, Macedonia, Georgia,  Kosovo și altele, au adus cu ei nu doar costume brodate cu povești, ci și sufletul fiecărei culturi.

România, cu mândria ei folclorică, a strălucit prin delegațiile venite din Argeș, Brașov, Constanța, Tulcea, Sibiu, Caraș-Severin, Reșița și București (Otopeni).

Tradițiile noastre, condimentate cu gustul inconfundabil al zacuștei de ciuperci și vinete de la Topoloveni,  oferită de SC Sonimpex SRL, deținătoare a IGP Topoloveni,  – un adevărat ambasador culinar al Argeșului – au încântat papilele gustative ale participanților.

TRADIȚIILE – POD PESTE FRONTIERE

Pe parcursul celor trei zile, sesiuni de lucru animate de ritmuri și povestiri au dezvăluit secretele fiecărei culturi. A fost mai mult decât o simplă diseminare a tradițiilor: a fost un dialog al inimilor, în care dansatorii și coregrafii au făcut schimb de pași, de idei și de zâmbete.

„Suntem ca o mare familie”,

a afirmat Murat Erdem, unul dintre organizatori, în timp ce invitații  descopereau Bosforul într-o croazieră feerică.

Turul ghidat al orașului, cina festivă și plimbarea pe Bosfor au completat armonios programul profesional, oferind participanților o privire fascinantă asupra orașului care a unit imperii.

PĂMÂNTUL DANSEAZĂ CÂND INIMILE SE UNESC

Suntem o familie. Faptul că această familie crește fără să scadă ne face foarte fericiți. Cu toții suntem fericiți când urmărim lucrurile pe care le iubim. Tradițiile și obiceiurile noastre ne fac fericiți și ne străduim din greu să le protejăm. Petrecem timp pentru a ne proteja copiii și tinerii, care sunt viitorul nostru, și pentru a-i învăța lucruri bune. Respectăm energia și sentimentele frumoase pe care le oferiți pentru a continua toate aceste lucruri frumoase. Daca voi existați, noi existăm.  Nu cei care vorbesc aceeași limbă, dar cei care împărtășesc aceleași sentimente se pot înțelege. Împărtășim aceleași sentimente și suntem împreună pentru a crește acele sentimente.  –  a subliniat Salih Onsoy, la finalul evenimentului.

Într-un peisaj în care Orientul întâlnește Occidentul, dansul și muzica au devenit o punte simbolică, unind lumi diferite într-un singur ritm al umanității.

Reuniunea Internațională a Coregrafilor și Liderilor de Grupuri Folclorice – ISTANBUL 2024 nu a fost doar o celebrare a tradițiilor, ci și o reafirmare a puterii artei de a aduce oamenii împreună. Într-o lume din ce în ce mai divizată, acest eveniment a demonstrat că tradiția, la fel ca și prietenia, nu cunoaște granițe.

1 comentarii

Argentina Culcuș: Ambasadoarea folclorului românesc în lume, din Argeș până la Istanbul | Stiri din Muntenia 21 noiembrie 2024 - 20:46

[…] Argeș până la Istanbul Mioveni: | Modernizări pentru un oraș mai sigur și mai accesibil Pe ritmuri universale, în inima Bosforului | TRADIȚIILE UNESC LUMEA Sănătatea la control! | Testări gratuite de Ziua Mondială a Diabetului, la Mioveni […]

Raspunde

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie