Luna august, anul 2023, vama Edirne, locul unde se termină Uniunea Europeană și începe Turcia.
Coloane de autoturisme, coloane de microbuze și autocare. Aglomerație, nervi, timpi morți, o lungă așteptare. Lucrurile se mișcă încet, iar oamenii așteaptă resemnați.
Verificările par a fi drastice, de aceea durează mult. Conform vameșilor cu care am schimbat câteva vorbe, fiecare autovehicul este controlat în amănunt, să nu transporte arme, droguri, transfugi sau marfă de contrabandă.
La marfa de contrabandă, parcă – parcă vameșii turci mai închid ochii și lasă un pic de la ei. Mă gândesc că știu că a fost cumpărată din Turcia și va fi vândută mai departe. E cunoscut faptul că turcii sunt comercianți înăscuți și că sunt dispuși să facă unele compromisuri, în condițiile în care profitul rămâne în țara lor, banii cheltuiți în bazarul din Istanbul se vor întoarce tot aici spre a fi reinvestiți.
La punctul de intrare în Bulgaria, însă, lucrurile par a se complica, și procedurile devin mult mai stricte.
foto: Trecerea de frontieră Edirne
Ca să mai treacă timpul, oamenii coboară din autocare și microbuze și, evident, discuțiile se leagă ușor.
Între două fumuri de țigară, o glumă și puțină caterincă se remarcă o doamnă ce călătorește cu un autocar de România și care profită de timpul de așteptare ca să -și dezmortească picioarele. Deși trecută de prima tinerețe, ochii albaștri și trăsaturile fine ale feței păstreză urmele frumuseții ajunse acum la maturitate.
Îmi propune șă ne relaxăm și să bem o gură de cafea din termosurile din genți, pentru că știe sigur că vom avea de petrecut ore bune în vamă:
Vameșii turci și cei bulgari sunt foarte drastici acum, verifică orice. S-au dus timpurile când treceam cu kilogramele de aur la purtător. Acum vin cu listuța, cumpăr exact ce știu că-mi trebuie și gata, nu se mai poate cu mai mult.
Se vede că are experiența trecerilor de frontieră, nimic nu o mai supără, sperie sau impresionează. Ia totul ca atare si se adaptează oricărei situații de aici. Îmi povestește că „face Turcia” încă din anul 1997, că se teme de fisc, și că deja a devenit riscant acest tip de comerț. Acum vinde doar propriei rețele de clienți, doar la comandă și cu multe precauții.
Totuși, vine în bazarul din Istanbul cel puțin o dată pe lună, iar profitul, așa cum recunoaște poate ajunge și la 1500 de Euro la un transport. Cumpără serii intregi de haine, încălțăminte și parfumuri contrafăcute, ce poartă brand-uri importante. Marfa este extrem de căutată de români, fiind evident, mult mai ieftină decât produsele originale din magazinele de firmă.
Afacerea merge, din asta îmi câștig existența, și slavă Domnului, nu-i rău deloc,
*****
M-am intors la locul meu, în autocarul cu care și eu urma să trec frontiera. Venise rândul nostru. În mintea mea stăruia încă această lume, a bișniței cu marfă de la turci, pe care, credeam că noi, ca societate, am lăsat-o în urmă o dată cu tunurile comerciale date în anii ’90 de așa -zișii patroni, deveniți oameni de afaceri grei ai României de acum.
