Mâine va avea loc greva de avertisment la Poșta Română între orele 08 și 10. În aproape toate oficiile poștale, membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) nu vor lucra. În același interval orar, în fața sediului central al C. N. Poșta Română (Bld. Dacia, nr. 140, București), vor fi prezenți membrii SLPR și alți afiliați BNS
De asemenea, în timpul grevei de avertisment vor fi prezenți membrii SPLR și în fața sediilor centrale ale Poștei Române din aproape toate județele țării.
Blocul Național Sindical lansează campania ,,Poștașii nu vor să mai fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!”
BNS a organizat astăzi, 19 martie 2024, o conferință de presă prin intermediul căreia a anunțat lansarea campaniei ,,Poștașii nu vor să mai fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!”. Prin această campanie, BNS își propune să determine conducerea Companiei Naționale Poșta Română să majoreze veniturile poștașilor, peste două treimi dintre acestea fiind la nivelul salariului minim.
Această campanie va debuta cu o grevă de avertisment în cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Aceasta va avea loc mâine, 20.03.2024, între orele 8 și 10, fiind organizată de Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), membru BNS.
Până în acest moment, în timpul procesului de negociere colectivă, conducerea Poștei Române nu a ajuns la un consens cu SLPR.
Mircea Burlacu, vicepreședinte BNS:
,,Conducerea Poștei Române și directorul general Valentin Ștefan nu au fost niciodată interesați de negocierea colectivă! Valentin Ștefan nu și-a dorit încheierea unui contract colectiv de muncă cu rolul de a stabili pacea socială în cadrul companiei. Valentin Ștefan nu a participat la niciuna din sedințele de negociere colectivă, trimițând acolo persoane fără mandat. Negocierea colectivă la nivel de unitate este o obligație de la care nu se pot sustrage nici angajatorul, nici lucrătorii în toate formele lor de organizare! Dacă se va ajunge în situația demarării grevei generale în cadrul companiei Poșta Română, aproape jumătate din populația României va avea de suferit! Asta ținând cont de obiectul de activitate al Poștei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale și alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situații de subzistență din România și, nu în ultimul rând, ținând cont că Poșta Română distribuie toate citațiile și convocările de ordin procedural ale instanțelor de judecată, problema de disfuncționalitate va fi una majoră!”
Principalele revendicări ale BNS și SLPR vizează o creștere salarială de 400 de lei net pentru toți angajații Poștei Române și o majorare a sporurilor de loialitate cu un procent între 5 și 10.