Acasa Administratie ACTUALITATE | Statele Unite ale Europei – În fața celui de-al III- lea Război Mondial

ACTUALITATE | Statele Unite ale Europei – În fața celui de-al III- lea Război Mondial

de Mario Ernest Caloianu
1 comentarii

Ce am să spun, probabil va naște controverse și va distruge mitul “autosuficienței naționaliste”…

Uniunea Europeană este  și a fost un proiect util care și-a terminat utilitatea! În mijlocul unui conflict ce-și are frontul în Ucraina și implică întregul Vest, în Europa apar mișcările naționalist-suveraniste de tip extremist… Dacă ne întoarcem cu exact 100 de ani în urmă, vom vedea că exact aceleași manifestări socio-politice erau prezente în bătrânul continent.

“ Fascismul a fost fondat de către sindicaliștii naționaliști italieni în Primul Război Mondial, care au combinat viziuni politice de stânga și de dreapta, dar gravitau spre dreapta la începutul anilor 1920. Ulterior, fascismul se va răspândi și în alte țări europene. Oamenii de știință consideră, în general, că fascismul este de extremă dreapta”, putem citi aici.

Manifestări de genul: naţionalismul, disputele anterioare nerezolvate, precum lipsa surselor de materie primă şi de pieţe de desfacere pentru industria central-europeană, sistemul de alianţe, guvernarea fragmentară, întârzieri şi neînţelegeri în comunicaţia diplomatică, cursa înarmărilor etc, sunt aceleași motive pe care le-am întâlnit în epoca anilor 1920 și care au stat la baza Primului Război Mondial!

Ceea ce mă înspăimântă este că acest curent naționalist s-a născut în Italia și tot în Italia, în timpii contemporani imediat recenți apare o declarație belicoasă cu mesaj aproape identic prin noul prim-ministru Giorgia Meloni, majoritate politică câștigată de această doamnă lider politic pe un mesaj pupulist, profitând de haosul actual generat de conflictul ruso-occidental.

Naționalismul este un fenomen politic depășit de actualul progres social, economic și politic mondial. Nu este decât un instrument de seducție electorală a păturii sociale vulnerabile, des folosit de către politicieni drept poarta către politica parlamentară națională sau europarlamentară. În actualul context în care incluziunea socială, diversitatea multinațională precum și fenomenul migrationist, rezultantă iminentă în urma politicilor coloniale ale marilor imperii, care au lăsat moștenire Europei, națiuni puternice cu poziții consacrate la “masa verde a conducerii mondiale”. Fenomenul național-suveranist nu este altceva decat  un generator de conflicte internaționale si un suport către un Al Treilea Război Mondial!

Viitorul păcii mondiale este FEDERALIZAREA EUROPEI!

In bătălia Uniunea Europeana (U.E.) Vs Statele Unite ale Europei (S.U.E.), S.U.E. este proiectul învingător!

Imediat după Al Doilea Război Mondial, proiectul Europei lipsite de conflicte era FEDERALIZARE EUROPEI, nu U.E.!

U.E. a fost un proiect intermediar care și-a consumat utilitatea. Politizarea Uniunii  însemna reprezentarea identității statului participant, obținerea drepturilor și gestionarea lor,  în cadrul națiunii respective, dar dupa reguli și caracteristici specifice acelei națiuni!

Uniunea Europeană este un fel de Turnul Babel contemporan care ne va duce către auto-distrugere.

S.U.E. înseamnă maturitatea politică, economică si socială a acestui continent, precum și pasul către o nouă ordine mondială ce dă garanții de pace și prosperitate!

O Europă Unită are reprezentativitate și poate purta un dialog cu orice stat sau națiune cu origini belicoase. Un dialog cu Rusia pentru încetarea acestui război tâmpit poate fi purtat doar pe o singura voce, dar doar dacă dialogul începe fără precondiții!!!

Nu poți spune că vei purta un dialog cu Putin sau invers, Putin cu Vestul, doar dacă …

Punând “dacă” in față, nu vorbim despre un dialog liber în care rezultatul poate fi o ințelegere, ci de urmarea unor condiții!

Pacea va fi rezutatul dialogului, iar condițiile sunt urmarea înțelegerii!

 

AȘADAR, SĂ NU UITAȚI!

Statele Unite ale Europei înseamă viitorul!

Pentru o mai bună înțelegere a ce inseamna U.E. Vs S.U.E., am să explic clar în raport cu națiunea noastră!

Ce vă doriți?

European in România sau ROMÂN în EUROPA?

U.E.  impune condiții de integrare și o mulțime de norme birocratice care-ți șterg identitatea.

O Europă Federalizată creează mediul identitâții participative a fiecărui stat! Eu veau sa fiu roman în Europa, participant egal într-o federație condusă politic și care-și are reprezentantul său acolo, la puterea conducerii sale!

Astfel integritatea teritorială, garanțiile economice și sociale  ale cetățenilor europeni, toți, în diversitatea lor, precum și cele politice , vor fi garantate în măsură egală de către EUROPA!

Atunci toți avem aceeași importanță!

VREAU SĂ FIU IMPORTANT! TU VREI ?

 

 

1 comentarii

Ionel Apostoliuc 4 octombrie 2022 - 19:22

La SUE oare poate adera orice stat european? De ce întreb asta, pentru că există în Europa tendințe revizioniste . Cum poate fi împreună România cu Ungaria care are ca obiectiv alipirea Transilvaniei la Ungaria!? Ce Europa unită poate fi aceea când o parte din membrii ei sunt inamici? Cum poate fi Turcia în SUE cu Grecia în același timp,când ele își revendică Insula Cipru?.

Raspunde

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie