Acasa Pamflet Simonica și Planul Marshall

Simonica și Planul Marshall

de Mircea Dumitru Petre
0 comentarii

Eram sigur că se va ajunge aici. Nu se mai putea. Cum Câmpulungul ajunsese un sat fără câini, cineva trebuia să pună piciorul în prag, iar acel cineva nu a fost nimeni alta decât Simonica Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, care a luat problema în mână, întru îndreptarea situației.

Simonica a început abrupt prin decapitarea organizației locale a partidului, căzută în lâncezeală și condusă de fostul primar, Liviu Țâroiu, care cu ceva timp în urmă, într-un moment de neatenție, a îndoit un stâlp de pe marginea drumului cu mașina, sub influența alcoolului fiind.

Poate a fost o hotărâre pripită, pentru că nici până azi nu se știe cu precizie, cine a fost mangă. Țâroiu sau stâlpul. A fost însă, în cadrul organizației, picătura care a umplut paharul, ca să folosim o figură de stil asortată evenimentului.

Cum vidul de putere la Câmpulung trebuia umplut, Simonica a căutat un bun politician, un onest membru de partid, un om de omenie , un bun manager și s-a găsit pe ea, astfel, doamna deputat, devenind președinte interimar al filialei PSD Câmpulung.

Una dintre marile probleme ale zonei, care trebuia urgent rezolvată, erau producătorii locali, aflați în mare suferință din cauza scăderii vânzărilor, a  scaderii puterii de cumpărare a câmpulungenilor și desigur, a neimplicării autorităților locale.

Soluția aproape miraculoasă găsită, care chiar i-a scos pe  producătorii locali din noroi, a fost că vreo cinci – șase membri PSD, cu doamna deputat în frunte , înarmati cu plase de un leu, au cumpărat în total vreo patru kilograme de roșii, două de ceapă, trei verze și un tuci de aluminiu. Evident că salvatorii au fost insoțiti de fotografii pentru postat pe Facebook, nelipsiți de la evenimentele de acest calibru . Și gata cu problemele.

Ce era, Lasconi, asa de complicat să cumperi și tu de la piețarii musceleni? Da’ nu, tu cumperi din Auchan ca să bagi banii noștri în buzunarele nemților mutului de la Cotroceni!

Vedeți de ce era nevoie la Câmpulung de cineva de nivelul Simonicăi? Vedeți de ce Lasconi n-o să ajungă niciodată deputat?

Pentru că ea nu vrea , nu poate și nu are idei.

Și mai e și venetică pe deasupra.

Dar să ne întoarcem la oile noastre, apropo de cineva care în campania electorală se poza cu ciobanii musceleni. Că și creșterea oilor are probleme în Muscel, iar pozele urcate pe Facebook par a fi salvarea.

Hotărât lucru la Câmpulung s-a dat milităria jos din pod. Simonica a organizat o conferință de presă, cu presa evident, unde cu o mină severă dar hotărâtă, a săpunit-o bine pe primărița Lasconi, explicându-i care sunt pașii de urmat de aici încolo, pe puncte, ca să fie clar pentru toată lumea. Așadar , și citez: „1”, încheiat citatul, așa după cum spune legea, cei cinci consilieri locali  PSD, vor fi prezenți de trei ori pe an, în cele cincisprezece cartiere ale Câmpulungului, ca să vorbească cu oamenii, să le preia doleanțele, și să le ducă în Consiliul Local.

Nu îmi este prea clar care e legea aia care face referire la cei cinci consilieri  câmpulungeni, dar Simonica o ști mai bine, desigur, că doar lucreză în Parlament, acolo unde se fac legile. Și unde se mănâncă cu 2,75 lei Borș Țărănesc.

Urecheala a continuat încă ceva timp în care Simonica ne-a artătat că seriozitatea, hotârârea, profesionalismul și „știința de carte ” se află în tabăra PSD, dacă până acu’ nu am înțeles.  Nici asta cu știința de carte mărturisesc că nu am prins-o, dar sunt conștient că de aia eu nu sunt deputat iar Simonica este.

Într-un final, la sfârșitul muștruluielii, doamna deputat președinte interimar al PSD Câmpulung, a rugat-o frumos pe doamna primar Lasconi să mai iasă dracului din biroul ăla, și să coboare în realitatea orașului.

Nu am nimic, dar îi cam dau dreptate doamnei Simona să fie supărată. Păi să nu fi în stare, tu Lasconi, să remediezi într-un an și jumătate ceea ce au ruinat ceilalți primari în treizeci, mi se pare ineficiența neeficienței.

Acum, că deputata Simona Bucura Oprescu se pricepe la toate, e clar, iar afirmația asta are putere de axiomă. Nu de mult, Simonica ne învăța cât de rea e listarea firmelor la Bursă, ne arăta ce mișto e să te dai cu Zoe, mașinuța electică constuită la Mioveni, și cum Comisia Europeană respinsese anul trecut Planul PNRR trimis de Guvernul de la București. Acum ne luminează și cum se administrează un oraș.

Un oraș roșu până acum un an jumătate, care de vreo treizeci de ani, se confruntă cu mari și numeroase probleme cam de când Adrian Năstase, a vândut Uzina Aro la  prețul unui Trabant de mâna a doua. Iar PSD acum, după principiul „noi te batem, noi te împăcăm”,  ne arată cum vor veni ei , salvatorii, un fel de yankei roșii, care vor pune în aplicare la Câmpulung un soi de plan Marshall trandafiriu cu iz de ipocrizie.

Sursa foto: Facebook

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie