Acasa Editorial Scandalul sexual de la Călinești escaladează. Fata – la trauma ei se gândește cineva?

Scandalul sexual de la Călinești escaladează. Fata – la trauma ei se gândește cineva?

de Oana Diaconescu
1 comentarii

 

De un lucru putem fi siguri: primarul penal Mihai Georgescu a pus comuna Călinești din Argeș, pe harta știrilor naționale, bifând cu brio categoria Așa Nu!
Atenția tuturor este în continuare îndreptată către Călinești. Pe lângă instituțiile abilitate care își fac datoria în liniște, mult zgomot este produs de factorul politic în încercarea de a-și trage cenușa acestui scandal pe spuza proprie.
PSD a publicat un comunicat de presă, ce poate fi citit aici,  atât de impertinent, greu de citit și neprofesionist, încât pare o postare scrisă pe Facebook la beție. Tocmai ei, cei care s-au făcut celebri prin mita electorală reprezentată de mititeii la grătar, folosesc acest joc de cuvinte în așa zisul duel cu PNL.
Statusul Facebook,  semnat Biroul de Presă al PSD Argeș  și publicat pe pagina de Facebook a partidului, continuă:
De unde tupeul acesta însă la urmașii lui Brătianu din Călinești? Sau, poate, mai degrabă, le-am putea spune urmașii lui Dimitrie Alexandru Sturza. Asta ca să îi mai trimitem și la citit (sic!).
Semidocții PSD, nu știu să scrie corect numele DIMITRIE ALEXANDRU STURDZA, și folosesc fără nicio jenă numele Brătianu, demonstrând o lipsă de respect crasă atât față de istoria națională cât și față de propriul electorat.
PNL, în încercarea de a obține  semnături pentru demiterea primarului Mihai Georgescu,  demonstrează cât de slab organizate  îi sunt filialele din zonă ( Călinesti, Topoloveni, Ștefanesti).
Au trimis pe stradă voluntari aduși din alte localități, niște tineri care habar nu aveau de ce se aflau pe ulițele Călineștiului și nici ce replici să-i dea primarului, când acesta i-a abordat pe stradă, într-o demonstrație de aroganță, demnă de un stăpânitor suprem. Care este!
 Personajul care ar trebui să fie cel puțin foarte discret în această perioadă, dar care frizeză limita penibilului este însuși primarul Mihai Georgescu.
Iși sustine nevinovăția, merge la tribunal alături de soție,  pozând ca un familist convins, și omite în toate discursurile sale adevărata  esență a scandalului: în înregistrări se aude cum a promis o angajare pe un post de consilier personal, cu un  salariu de 3.500 lei, din bani publici, unei fete căreia i-a pretins să fie la dispoziția lui, atunci când el vrea. Deși, așa cum se aude în înregistrarile publicate pe internet și prezentate de Profi24 TV,  fata l-a refuzat categoric și a spus:
“ Dacă dumneavoastră pentru asta m-ați angajat, eu mai bine îmi dau demisia!”
Nu trebuie ignorate atacurile mediatice la adresa fetei. Se spun multe lucruri urâte . Pe internet au fost puse în circulație filme preluate  de pe Tik Tok și se încearcă intimidarea ei.
Se pare că nimeni nu se gândește la trauma sa. Este o tânără de 20 de ani! Ar putea fi sora, fiica sau prietena oricăruia dintre noi. Ea a avut curajul să înregistreze și să facă publice întâmplările pe care spune că le-a trăit, ÎNTR- O PRIMARIE, ÎNTR-O ȚARĂ EUROPEANĂ, IN ANUL 2022. Contează că este o ființă umană și că ea a refuzat, după cum se aude în înregistrari, deși primarul a insistat.
Fata ar trebui protejată, sustinutã si ajutată să depășească trauma întregului scandal produs în jurul său. Plus trauma presiunii pe care o asemenea situație o generează la locul de muncã! În afară de familie, s-a gândit oare cineva să privescă lucrurile și din perspectiva ei?

1 comentarii

Ionescu 6 iulie 2022 - 9:06

Personajul din fotografie are steagul României pe umăr și ne întrebam de ce nu suntem respectați în lume.

Raspunde

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie