Cândva, 1 Mai era petrecut în linie dreaptă. Clasa muncitoare se trezea cu noaptea-n cap, pornea în pas egal, cu pancartele sus, aplaudând la comandă.
După defilare erau obligatorii 4 mici la Grădina de Vară, iar seara spectacolul de muzică ușoară de la Casa de Cutură. S-ar putea să încurc denumirile, dar așa le am eu un memorie și n-aș vrea să-mi perturb amintirile cu un Google search. Eram mică atunci, dar momentele respective mi-au rămas adânc tipărite-n minte și pe retină, deși este posibil ca percepția copilului din mine de atunci să fie tulburată și amestec ceva impresii cu cele de la 23 August.
Din ce vorbeau părinții mei, aproape în șoaptă și numai cînd erau de față doar ei doi, am reținut un lucru: în epoca de aur, ziua muncii era liberă pe hârtie și plină pe traseu— nimeni nu făcea ce voia, toate defilările, coregrafiile, fiecare pas sau lozincă necesitau aprobări speciale, pentru a crea un spectacol ce avea unic scop să-i impresioneze pe Tovarăși. Care Tovarăși erau si ei blazați si plictisiți și abia așteptau halba de bere și micii, ca doar nu venea Ceaușescu la județ.
Existau multă umanitate și umor rafinat de izul revoltei tacite la adresa sistemului, dosite mistic în spatele pancartelor și a pașilor atent executați. Pentru mulți sunt amintiri de neuitat și de neînlocuit.
Azi, 1 Mai nu mai are regie. FIecare își alege să-l petreacă conform dorinței propriilor mușchi, bugetului, educației și timpului avut la dispoziție.
Mă uit pe fereastră și văd portbagaje deschise, în care sunt aruncate-n grabă pături ce vor fi așternute pe iarbă – deși se anunță ploaie – și grătare care vor porni greu și se vor opri târziu. Aud agitație, copii strigați de soții cocoșate de bagaje dosite în pungi de rafie „eco’.
Aud și un tradițional
„Hai fă, odată, ți-am spus ca vreau s-ajungem mai iute, să beau o bere!”
Îmi imaginez că după ce vor ajunge, mirosul de mici va face pace în cuplu iar o manea autentică se va strecura printre râsete, fără să fie necesară nicio aprobare de la niciun tovarăș. Românii au schimbat lozincile pe muzică, uniforma pe șlapi, tribuna pe marginea lacului.
N-o fac pe lupul moralist, însă libertatea nu e doar să alegi unde pui grătarul, dacă asculți manele sau Paraziții, dacă frigi ceafă de porc sau pește, sau cum combini ardeii, ciupercile și dovleceii după ce le iei de pe foc.
E și cum pleci de acolo. Dacă lăsăm în urmă liniște, iarbă curată și amintiri bune, înseamnă că am înțeles schimbarea.
Mi-ar plăcea ca românii să dea foc jarului, nu bunului-simț și să se bucure fără să uite că între stegulețe și tăciuni, diferența reală nu e doar în ce arde pe grătar ci și în suflet, dar mai cu seamă diferența este în ce rămâne în urma lor.
Imagini generate AI
