Lecția amară a profesorilor | România educată sau România sacrificată?

România se confruntă cu una dintre cele mai grele crize din educație. Profesorii au ajuns pe marginea prăpastiei. Măsurile de austeritate impuse de actuala guvernare nu sunt simple ajustări bugetare, ci lovituri directe date unei profesii care ar trebui respectată și protejată.

Noile măsuri au fost adoptate fără un dialog realistic, fără studii de impact. Normele profesorilor cresc cu două ore pe săptămână. Plata pe oră scade la jumătate. Mii de posturi vor fi comasate. Se anunță închiderea a peste o mie de școli din mediul rural. Clasele vor ajunge la 34 de elevi. Bursele s-au tăiat. Viitorul copiilor săraci e din nou pus la colț.

Și toate acestea pentru economii,  0,21% din PIB. O cifră ridicolă, în comparație cu prăbușirea unui întreg sistem. Profesorii câștigă acum mai puțin decât muncitori necalificați. Respectul pentru școală s-a dus în derizoriu.

Sindicatele au reacționat imediat. Federațiile FSLI, „Spiru Haret” și Alma Mater vorbesc despre o „misiune mascată de a falimenta învățământul de stat”. Atrage atenția un detaliu grav: în următorii cinci ani, zeci de mii de dascăli ies la pensie. Locul lor trebuia luat de suplinitori calificați. Dar aceștia au fost împinși afară. Și nu se vor mai întoarce.

Opinia publică trebuie să știe că, în ultimele decenii, norma didactică de predare
a fost constantă, iar acum, folosindu-se date false, a ajuns printre cele mai mari din UE,
în condiţiile în care munca profesorilor din România este mult mai complexă decât cea
a cadrelor didactice din majoritatea celorlalte state membre ale UE, state unde și
salariile sunt mult mai mari!
În plus, cerinţele și presiunile asupra cadrelor didactice au crescut constant, pe
fondul unor „reforme“ continue (însă fără nicio finalitate) și a unei finanțări sub
standardele minime europene. Înainte să facă o astfel de afirmație descalificantă pentru
un demnitar de un asemenea rang, poate domnul prim-ministru ar fi trebuit să verifice
de ce peste 700 de milioane de euro din PNRR au fost pierdute și să spună cine se face
vinovat de o asemenea indolență, fiind astfel văduvit de o sumă consistentă un domeniu
cu atâtea nevoi, cum este sistemul educațional.
Domnul Ilie Bolojan știe că o astfel de afirmaţie (neadevărată), lansată de o figură
cu autoritate, distorsionează percepţia publicului asupra muncii cadrelor didactice, iar
intenția sa a fost însă clară: să justifice, în mod fals, aceste măsuri de austeritate luate
fără nicio consultare și fără studii de impact.
Domnul prim-ministru ar fi trebuit să știe că munca unui profesor nu se limitează
la orele de predare. Corectarea lucrărilor, pregătirea orelor, evaluarea elevilor, orele de
consiliere și activitățile extracurriculare sunt o componentă vitală a normei de muncă și
sunt, de cele mai multe ori, nereglementate și neremunerate corespunzător. Sau poate
știe, dar…
Premierul Ilie Bolojan ar trebui, din decenţă faţă de sutele de mii de cadre
didactice, să retracteze public aceste afirmaţii și să inițieze un dialog real bazat pe date
concrete și pe o înțelegere corectă a nevoilor din sistemul de învățământ. – SPUN SINDICATELE

 Declarațiile premierului distorsionează realitatea și alimentează disprețul public. În fapt, norma din România e printre cele mai mari din Europa, în timp ce salariile sunt printre cele mai mici.

Valul de proteste nu se oprește. În fiecare zi din august profesorii pichetază Ministerul Educației. Iar pe 8 septembrie, în prima zi de școală, va avea loc un miting național și un marș spre Cotroceni.

Mesajul profesorilor a trecut și dincolo de granițe. Comitetul Sindical European pentru Educație și sindicatele europene își declară solidaritatea. Europa spune clar: educația nu e un cost de tăiat, ci o investiție în viitor. Exact în timp ce Uniunea Europeană lansează programe pentru întărirea profesiei didactice, România alege calea opusă.

Dincolo de cifre și declarații, există o realitate dureroasă. Din experiența mea și din reacțiile primite la articolele publicate, am văzut cum profesorii au devenit una dintre cele mai hulite categorii profesionale. Urâți, ironizați, tratați cu lipsă de respect. Oamenii nu mai disting între vina politicienilor care au politizat școala și profesioniștii care își fac treaba în clase. Societatea civilă condamnă politizarea, dar, din păcate, își varsă frustrarea pe profesori.

„Educația nu este o cheltuială, ci o investiție” – spun sindicatele. Un adevăr care ar trebui scris cu litere mari pe frontispiciul Guvernului. Dacă aceste măsuri continuă, România nu va pierde doar mii de profesori. Va pierde generații întregi de copii.

Astăzi, profesorii dau lecția amară a unei țări care și-a pierdut busola.