Astăzi a avut loc la Sala Sporturilor din Mioveni meciul disputat între echipa de handbal din oraș, renăscută sub culorile Clubului Sportiv STAR Mioveni contra CSU Universitatea de Vest Timisoara. Partida s-a jucat în cadrul Campionatului Național de Handbal Feminin – Divizia A.
Click AICI pentru a viziona imagini la cald.
Ca de obicei, la Sala Sporturilor au fost prezente și autoritățile locale.
Viitorul primar al orașului, inginerul Aurel Costache a urmarit meciul alături de colegii lui de partid, de actualul viceprimar Ciprian Țurlea și de invitații lor de la județ.
De asemenea, în tribună se afla și actualul primar Ion Georgescu, a cărui prezență discretă am remarcat-o la distanță de staff -ul primăriei și de foștii săi colegi de partid.
Atmosfera a fost întreținută de micuța , dar extrem de activa galerie a echipei gazdă.
O dată cu acest meci a avut loc și debutul oficial al noului club sportiv STAR MIOVENI în activitatea competițională, la mai puțin de două luni de când această nouă organizație, aflată în subordinea Consiliului Local a început să funcționeze.