Acasa Talent Pregătiți săgețile! România va fi luată la țintă

Pregătiți săgețile! România va fi luată la țintă

Miza constă în premii atractive

de Oana Diaconescu
0 comentarii

Federația Română de Darts organizează în perioada 24 – 26 iunie 2022, sub egida World Darts Federation, a-XI-a ediție a evenimentului Romanian International Darts Open (RIDO), parte a WDF Silver Category.

RIDO este cel mai important eveniment de acest fel din Europa de Est și cel mai important concurs de darts organizat în România. Personalități din lumea săgeților și jucători de renume mondial vor fi prezenți la Grand Hotel Bucharest, locul de desfășurare a competiției.

În același cadru plin de adrenalină specifică turneelor internaționale de darts are loc și  ediția a-VIII-a Romanian Classic Darts Open (RCDO), care face parte din WDF Bronze Category.

Romanian International Darts Open include patru competiții (men singles, ladies singles, men pairs, ladies pairs), iar Romanian Classic Darts Open două (men singles, ladies singles). Primul eveniment al weekend-ului este Turneul RIDO PAIRS care începe vineri, 24 iunie 2022, la ora 17:00. Seara se va încheia cu finala.

Perechea masculină câștigătoare va revendica și premiul de 300 de euro, în timp ce perechea feminină câștigătoare va primi 200 de euro.

Pe 25 iunie 2022 este timpul pentru RCDO, masculin individual și feminin individual. În această zi se vor decide finaliştii care vor juca marea finală duminică, pe 26 iunie. Câștigătorul RCDO masculin individual va pleca acasă cu 1000 de euro, iar câștigătorul RCDO feminin individual cu 500 de euro.

Turneele RIDO masculin individual și feminin individual vor avea loc în întregime duminică, 26 iunie. Câștigătorul la categoria masculin va primi un premiu de 1600 de euro, iar câștigătoarea la categoria feminin va pleca acasă cu 800 de euro.

Premiile totale ale turneelor depășesc suma de 15.000 euro.

Mai mult decât atât, 𝐑𝐢𝐜𝐡𝐚𝐫𝐝 𝐕𝐞𝐞𝐧𝐬𝐭𝐫𝐚, sportivul care a jucat cel mai bine în istoria campionatelor mondiale WDF și BDO, olandezul care a doborât recordul „all time„ privind media pe 3 săgeți la un campionat mondial, și-a confirmat participarea la aceste evenimente. Aceasta poate fi  șansa românului Laszlo Kadar să-și ia revanșa în fața lui Richard.

Informații suplimentare despre turneele Romanian Darts Festival 2022 sunt disponibile aici.

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie

Stiri din Muntenia
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.