A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti.
Așa încep toate poveștile și tot astfel începe și povestea Satului Poveștilor, un tărâm ce pare așezat peste mări și țări, aflat în realitate, la o aruncătură de băț aici la noi, în Argeș, la Bughea de Sus. E locul unde un dâmbovițean, a ales să-și cheltuiască toți banii și toată energia pentru a aduce zâmbetul și bucuria pe fețele și în sufletele copiilor.
Omul despre care vă vorbesc se numește Victor Mihalache, un vechi și bun prieten alături de care am avut bucuria să joc în spectacole pentru copii, pe timpul când acum vreo treizeci de ani eram amândoi actori ai Teatrului Alexandru Davila din Pitești. Dragostea lui pentru copii și lumea lor a fost mai intensă decât a mea, se pare, pentru că el a rămas din proprie voință, captiv tărâmurilor de poveste.
Zilele trecute, ne-am sunat, am depănat amintiri și mi-a povestit despre ceea ce face acum. Așa a luat naștere interviul pe care Știri din Muntenia vi-l propune în continuare.
REPORTER: Cum a început nebunia asta?
VICTOR MIHALACHE: Totul a început acum vreo 25 de ani, cam de atunci am început să lucrez pentru copii, pentru că tot timpul mi-a plăcut să fiu înconjurat de cei mici, de atmosfera pură, de zâmbetele copiilor. Dar legat de ceea ce se întâmplă acum la Bughea de Sus, în 2021, chiar în anul pandemiei, am hotărât să expun colecția mea de păpuși de porțelan, pe atunci aveam vreo 1000 de exponate, acum sunt undeva la 1500. Mi-am zis că aceste obiecte de artă sunt făcute să fie văzute, nu ținute închise undeva. Și atunci am început să caut prin toată țara un loc unde să expun păpușile mele. Am găsit un anunț într-un ziar argeșean cu o casă argeșeană veche de vreo 130 de ani în comuna Bughea de Sus. Am bătut palma cu proprietarul, mi-a vândut-o în rate și am început să fac primele amenajări. Atunci mi-am dat seama că pot face mult mai multe decât o expoziție de păpuși. Avem acum o scorbură cu minuni făcute din materiale prietenoase cu mediul, avem și alte colecții, de minerale, de bani, de scoici…
R: Așadar ai adoptat în acest proiect tehnica pașilor mărunți. Nu ai venit la Bughea și ai zis, aici fac… ceea ce ai acum.
V.M.: Nu, toate s-au adăugat cu timpul. A fost un fel de nevoie. Au început să vină vizitatorii și voiam să le arătăm mai multe. De aia avem acum un ponei, am construit un grajd, am săpat un iaz în care avem pești și nuferi. Acum un an de zile, în urma observației că tânăra generație nu cunoaște obiectele pe care le foloseau bunicii sau străbunicii lor, am făcut Odaia de Demult, unde am strâns lucruri vechi pe care încercăm să le ducem mai departe. Copiii nu au unde să mai vadă asemenea lucruri decât în puncte muzeale. Interesant este că adulții, părinții care însoțesc copiii, se bucură și își aduc aminte la vederea obiectelor: a, uite ventuzele pe care le puneau bunicii să trateze răceala!
Avem în plan acum să facem o fierărie, căutăm foale, nicovală. Am găsit pe cineva care a fost fierar și care e dispus să le arate vizitatorilor noștri cum se făceau potcoavele, caielele și cum se potcoveau caii. Sunt meserii uitate pe care vrem să le aducem în atenția publicului.
R.: Victor, am fost colegi la Teatrul Alexandru Davila, secția pentru copii, ai fost actor, ai bucurat sufletele copiilor mulți ani. Aș vrea să te întreb, aveți și spectacole pentru copii în Satul Poveștilor?
V.M.: Desigur, am continuat această pasiune. Avem spectacole cu păpuși, cu actori, facem animație cu personaje îndrăgite de copii. În Satul Poveștilor nu uităm să marcăm în stilul nostru cu cei care ne vizitează Paștele, Crăciunul, Ziua Copilului, Halloween-ul. Ne adresăm întregii familii pentru că, din păcate, părinții nu prea mai au timp să petreacă alături de copiii lor, iar noi îi prindem aici în joaca noastră și pe cei mici și pe adulți. Îi antrenăm să se prindă alături de noi în concursuri și jocuri. Acum pregătim prima și a doua zi de Paște într-o livadă de poveste, vânătoare de ouă, vânătoare de comori, concursuri de ciocnit ouă la care să participe întreaga familie.
R:. Ai o echipă în spate. Cine sunt oamenii care s-au alăturat ție în proiectul Satul Poveștilor?
V.M.: De la bun început alături de mine a venit o tânără, are doar 24 de ani, Roxana Clopotaru, care a crezut în proiectul acesta, a venit cu tot sufletul să se prindă în joc. E un factotum. Apoi, spre marea mea bucurie am reușit să-l cooptez pe vecinul meu, Emil Picurici, un om inimos care chiar și-a pus la dispoziție grădina pentru că nu mai aveam loc la noi. Între timp, omul acesta a învățat să joace personaje, a urcat pe scenă, a învățat să lucreze cu copiii. Aș mai aminti aici pe Casian Picurici, pe Teodora, Corina și Valentin Ciulbea, pe sculptorul în piatră Ovidiu Dumitrescu, pe meșterul olar Nini Porojan și pe Costică Bobeică. Suntem așadar o echipă de 10 oameni. Cum avem meșteri populari, avem și atelier de olărit, atelier de tâmplărie și sculptură în lemn, atelier de mânuit păpuși, de dicție, de teatru și televiziune și ne gândim și la un atelier de caligrafie. Am încropit chiar și un iarmaroc în care se vând produsele făcute de noi și în care vizitatorii noștri întâlnesc atmosfera colorată specifică târgurilor de altădată. Copiii găsesc la noi pisici, iepurași, cocoșei, un ponei, rațe, astfel că cei mici sunt bucuroși să descopere o altă lume, una simplă dar plină de culoare. Ne bucurăm când vedem că cei mici nu mai vor să plece. Părinții trebuie să tragă efectiv de copiii lor ca să-i dezlipească de atmosfera Satului Poveștilor.
R.: Victor, mă pierzi, ia-mă ușor!
V.M.: Nu ești primul. Când am venit prima oară aici și am spus oamenilor ce vreau să fac, m-au întrebat cu neîncredere: dar cine o să vină tocmai aici la noi, la Bughea de Sus?
Le-am răspuns: aveți răbdare că aici vor veni mii de oameni în fiecare an. La prima vedere pare infatuare, dar anul trecut spre exemplu, am avut în jur de 3000 de vizitatori. Acum, de la începutul sezonului, deja am contabilizat vreo 2000 de vizitatori. Avem totul programat până în 15 iunie, pentru că avem și șansa cu programele Școala Altfel și Săptămâna Verde și nu prea mai facem față cererilor. Vin clase de copii din Teleorman, Vâlcea, Buzău, București, Argeș, Dâmbovița.
Deja Bughea de Sus există pe harta turistică a țării.
R.: Ați găsit sprijin la primăria din comună?
V.M.: Din bunăvoința administrației locale cu care lucrăm excelent, am primit spre utilizare o școală veche care nu mai era folosită. Aici am amenajat o sală de clasă cum era odinioară, cu tablă de lemn, cu bănci vechi, cu cojile de nucă într-un colț, așa cum era pe timpuri, acolo unde erau puși elevii mai neastâmpărați, cu abecedare vechi, cu cărți de aritmetică, cu tocuri și călimări de cerneală, pentru ca cei mici să vadă cum se făcea școală înainte.
Dar, nu facem activități doar în Satul Poveștilor, noi organizăm excursii pentru cei interesați și la Mausoleul de la Mateiași, la Mânăstirea Nămăiești, îî ducem în diverse locuri ca să vadă frumusețile acestor locuri.
R.: Să înțeleg că aveți un program pompieristic?
V. M.: Absolut. Noi avem un program de vizitare de la 10.00 la 18.00, dar dacă cineva vine după această oră, e clar că nu putem refuza. Cine știe de unde vin oamenii aceia?
R.: Ce zice presa locală despre voi?
V.M.: Clar Tv și Evenimentul Muscelean au fost mereu lângă noi, ca să nu mai vorbesc de sprijinul necondiționat al vechiului nostru prieten comun, Vali Mocanu de la Radio Orion.
R.: Victor, când ai fost ultima dată în vacanță?
V.M.: Nu am mai avut vacanță de nu știu când, dar am avut turnee la Mare și am făcut și plajă. Am fost la Sibiu sau Timișoara, unde am vizitat muzee și locuri interesante, astfel că am îmbinat plăcutul cu utilul.
R.: Victor Mihalache, de unde atâta putere să începi și să pui pe picioare un Sat al Poveștilor?
V.M.: Nu aș ști ce să zic. Unii se miră că la vârsta mea de 61 de ani, când alții se gândesc la pensie, eu fac planuri de parcă m-aș pregăti acum să plec în viață. Cred că puterea asta mi-o dă pasiunea și vecinătatea copiilor și tinerilor. Le zic oamenilor mei că dacă nu ne dăm jos din pat dimineața mulțumind lui Dumnezeu că ne-a dat încă o zi de trăit și dacă acest timp nu-l petrecem așa cum se cuvine, dedicându-l celor de lângă noi, nu facem nimic.
R.: Victor, e vreo întrebare pe care ai vrea să ți-o pun?
V.M.: Nu cred că există una. Aș vrea ca cei care citesc acest material să rețină că omenia este cel mai important lucru și starea de copilărie pe care ne-o putem induce. Uite, Mihai Șora avea 106 ani când a plecat din această lume, dar atitudinea de copil mare nu l-a părăsit niciodată. Putem învăța din acest exemplu.
R.: Înainte de acest interviu îmi spuneai că tocmai a sosit un grup de copii și că timpul tău este limitat. Îți mulțumesc deci că mi-ai acordat acest interviu!
V.M.: Eu îți mulțumesc că te-ai gândit la mine, la noi, că apreciezi din câte mi-ai spus, proiectul nostru și te invităm pe tine și Știri din Muntenia să petreceți momente de poveste la Bughea de Sus, în Satul Poveștilor.
