Scandalul de la U.P.U. Spitalul Județean Argeș, sau cum zgomotul politic acoperă suferința reală
De câteva zile, presa locală și națională rostogolește un scandal cu iz de breaking news: prefectul de Argeș, Ioana Făcăleață, prezentă în jurul orei 23.00 în sala de așteptare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș. Cum îi stă omului bine, inevitbil a avut loc o ceartă, acuzații că ar fi încercat să intre peste rând, un comunicat ulterior în care se vorbește despre un control. Și, așa cum era de așteptat, au urmat cereri vehemente de demisie.
Atât.
Zgomot mult. Emoție. Poziționări politice previzibile.
PSD Argeș a făcut scut în jurul prefectului, nimic spectaculos aici. Este, de fapt, un reflex firesc al oricărei structuri politice închegate: îți aperi omul, bun sau rău, îl ții aproape și mergi cu el până la capăt. Exact cum face o familie atunci când unul dintre copiii ei are dificultăți ( nu zic CES, ca șă nu extrapolez!)— nu se leapădă de el, nu-l aruncă în piața publică, ci îl protejează și încearcă să-l îndrepte. Este o chestiune de coeziune, nu de sfințenie.
De cealaltă parte, PNL Argeș a exploatat momentul, l-a ambalat mediatic și l-a aruncat pe rețelele sociale cu patosul bine-cunoscut: vorbă multă, fapte puține, multă indignare, zero soluții. Un exercițiu de imagine care nu ajută cu nimic omul bolnav, așezat pe un scaun de plastic, așteptând cu orele să fie chemat la triaj.
S-a discutat inclusiv despre vestimentația Ioanei Făcăleață. Că era îmbrăcată în trening. Serios? Trăim într-o societate în care profesori universitari — bărbați, atenție — au mers sa serviciu purtând fuste scurte și pantofi cu toc, fără ca autoritatea lor profesională să fie pusă sub semnul întrebării.
A reduce totul la haine este irelevant, deși nu trebuie uitat faptul că reprezentanții unei instituții (publice!!) sunt datori să respecte un cod vestimentar adecvat și să își asume statutul chiar și în timpul liber. Lipsa de cultură nu este o scuză, superficialitatea și școala puțină nu trec cu vederea acest aspect!.
DAR,
Adevărata problemă este alta. Și este veche. Mult mai veche decât Ioana Făcăleață. Mult mai veche decât actualul scandal.
U.P.U. SPITALUL JUDEȚEAN Argeș.
Acolo se stă cu orele! Acolo tensiunea este permanentă! Acolo oamenii ajung disperați, speriați, în durere, și sunt puși să aștepte într-un sistem împământenit de ani de zile!
Am trăit-o personal: în urmă cu câțiva ani, am avut șase ore de așteptare alături de un părinte aflat în plin atac vascular cerebral, apoi i s-a făcut o consultație pe fugă și a „beneficiat” de o direcționare absurdă către oftalmologie. De atunci n-am mai călcat în Spitalul Județean, deși evitatea lui m-a costat uneori sume mari, deși plătesc taxe pentru sănătate de la 19 ani.
Nu este un caz izolat, este o realitate!
În tot acest scandal, nu am văzut pe nimeni vorbind serios despre timpii uriași de așteptare, despre lipsa de personal, despre management, despre proceduri, despre soluții, despre eforturile medicilor, despre agresivitatea unor pacienți, despre lipsurile înstituției, despre mentalitățile obtuze care s-au împământenit și, real, despre previzionarea unei schimbări.
Există exemple: Spitalul Militar din Pitești, Spitalul din Mioveni, etc. Acolo nu se stă ore întregi în sala de așteptare, diferența nu ține de miracole, ci de organizare.
Dacă prezența prefectului la UPU a fost un control adevărat, atunci ar fi trebuit să fie urmat de un raport și, mai ales, de propuneri concrete. Dacă PNL Argeș ar dori cu seriozitate să facă ceva pentru oameni, ar trebui să vină la rândul său cu soluții, nu cu lozinci.
Dacă schimbarea prefectului este o soluție, am un argument pentru această afirmație: înaintea Ioanei Făcăleață au existat doi prefecți liberali. Situația de la UPU Spital Județean a rămas aceeași.
De fapt, aici este marea ipocrizie: ne certăm pe cine a stat unde, la ce oră și în ce haine, dar ignorăm esențialul: Oamenii suferă! Oamenii așteaptă! Oamenii se ceartă pentru că disperarea îi împinge la limită!
Scandalul trece, politicienii se schimbă, UPU rămâne.
Iar până când cineva va avea capacitatea să vorbească despre soluții reale, nu despre capital politic, sala de așteptare va continua să fie un loc al disperării, al mahalagismelor, al epuizării si abia apoi al urgenței.
Sursa foto: Argeș Plus
