Aroganța privilegiilor în vreme de austeritate
Într-un moment în care întreaga societate românească este constrânsă să suporte rigorile austerității – pensionarii își numără leii pentru medicamente, profesorii trăiesc umilința unor salarii care nu reflectă valoarea muncii lor, iar angajații din sectorul privat resimt zilnic presiunea fiscalității – magistrații aleg să se retragă în grevă, revendicând nu drepturi firești, ci privilegii inacceptabile.Este revoltător ca, în loc să fie un reper de echitate și responsabilitate socială, o parte a corpului magistraților să se comporte ca o castă intangibilă, ruptă de realitățile poporului pe care ar trebui să îl servească.Pensia specială nu este un drept, ci o anomalie – un privilegiu acordat în dispreț față de milioanele de români obligați să muncească până la limita epuizării pentru o pensie de supraviețuire.AUR reafirmă că România are nevoie de o justiție egală pentru toți, nu de un sistem de „justițiari” protejați de un regim de pensii speciale.
Adevărata independență a justiției nu poate fi clădită pe un fundament al aroganței și al privilegiului, ci pe echitate, integritate și respect față de cetățean. – Afirmă pe FACEBOOK DANIELA STEFĂNESCU, SENATOR AUR ÎN CIRCUMSCRIPȚIA 04, BACĂU
