Patrick Cîrstina, puștiul minune al tenisului din Argeș a fost premiat în cadrul Galei LPS 2025, un eveniment care a adus în prim-plan performanța sportului școlar și rezultatele remarcabile obținute de elevii Liceului cu Program Sportiv „Viitorul” Pitești, una dintre cele mai puternice instituții de profil din România.
Anul 2025 a fost unul de referință pentru LPS Pitești, cu 144 de medalii – aur, argint și bronz – obținute la competiții naționale, europene și mondiale, o confirmare a muncii constante și a unei școli care formează nu doar campioni, ci și caractere.
În acest context al excelenței, premiul acordat lui Patrick Cîrstina vine ca o recunoaștere firească a efortului susținut, a disciplinei și a sacrificiilor asumate de un copil care a ales performanța.
„Sunt foarte fericit și emoționat. Prin această nominalizare simt că orele de antrenament, disciplina și sacrificarea timpului liber au fost recunoscute. Acest premiu îmi aduce o responsabilitate mai mare, dar și o motivație și mai puternică de a continua la un nivel ridicat”, a declarat Patrick Cîrstina.
Tânărul sportiv a vorbit deschis și despre emoțiile trăite în momentul decernării:
„Am fost foarte emoționat, dar și foarte mândru. Am simțit că pot atinge obiective mari.”
Parcursul său sportiv este strâns legat de sprijinul antrenorilor și profesorilor care l-au format și l-au susținut constant.
„Este foarte important sprijinul pe care îl primesc zi de zi de la antrenorii mei, domnii Edi Anghelache și Laurențiu Gavrilă. Mulțumiri speciale domnului profesor Săndulescu, primul meu antrenor și mentor, domnului profesor Pascu Nicolae și părinților mei, care fac sacrificii pentru a mă susține”, a mai spus sportivul.
În tenis, un sport cu costuri ridicate, susținerea financiară joacă un rol esențial. Deplasările la turnee interne și internaționale, echipamentele și pregătirea permanentă presupun resurse considerabile, motiv pentru care implicarea sponsorilor devine vitală pentru continuitatea performanței.
„Sunt foarte recunoscător companiei Castrol Lubricants RO SRL, care a făcut posibil ca visul meu să meargă mai departe”, a subliniat Patrick Cîrstina.
Gala LPS 2025 nu a fost doar despre premii, ci despre copii care muncesc, care cred și care merită susținuți. Patrick Cîrstina este unul dintre acei tineri cu potențial real, care demonstrează că rezultatele apar atunci când talentul este dublat de muncă și sprijin.
Într-un final cu emoție sinceră, mesajul său a fost unul simplu și profund:
„Urez tuturor Sărbători fericite și liniștite!”
Povestea lui Patrick este, poate, cel mai bun argument că investiția în sport, în educație și în tineri nu este un cost, ci o promisiune pentru viitor.



1 comentarii
Felicitări, copil minunat!