Era o vreme când gara CFR Stâlpeni, pe lângă „poarta” de intrare în comună pentru călătorii ce veneau cu trenul, era și un loc de întâlnire, mai ales pentru tineri.
Mică, dar cochetă, cu parcuri cu trandafiri și fântână arteziană, gara era CENTRUL. O spun în deplină cunoștință de cauză, pentru că am locuit ani buni în „locuința CFR”, pe timpul când tatăl meu era șef de gară. Pe lângă Primărie, Liceu, Poliție, Biserică, Magazinul Mare, gara CFR era pe atunci o unitate model în Stâlpeni.
Omul sfințește locul, se spunea, și zicerea avea o mare greutate în mintea și sufletul oamenilor de atunci. Omul sfințește locul și azi și, dacă facem ocolul comunei, realizăm că Stâlpeniul de pe vremea despre care vorbeam în debutul articolului nu mai este, de departe, Stâlpeniul de azi, oricât de cârcotași am fi. Localitatea s-a schimbat și continuă să se schimbe sub ochii noștri, chiar dacă încă nu e ceea ce am vrea să fie.
Personal, mi-aș dori un Stâlpeni de nivelul localității Ciugud, cum la fel, mi-aș dori ca politicienii noștri, cei care hotărăsc soarta acestei țări, deci și a Stâlpeniului, să fie la nivelul politicienilor din Spania, Franța sau Marea Britanie. Nu se va întâmpla asta pentru că nici noi, oamenii de aici, nu suntem ceea ce ar trebui să fim, chiar dacă ne e greu să o recunoaștem. Dar despre lucrurile astea, poate o să filozofăm cu altă ocazie.
Ceea ce aș fi vrut eu să supun atenției cititorilor este felul în care arată astăzi instituțiile reprezentative din comună, de care aminteam mai înainte: primăria, poliția, liceul, biserica, magazinul mare și gara CFR.
Fotografiile spun totul. Asta, apropo de felul în care suntem noi, stâlpenenii de astăzi, și de felul în care ne vedem comuna.
De departe, gara CFR Stâlpeni, sau ce a mai rămas din ea, aflată la strada principală și în centrul comunei, ne arată că CFR-ul este un prost administrator. Clădirea principală, fosta magazie de lemne, WC-ul, peronul, fostele parcuri, gardurile înconjurătoare, toate în ruină, maculează sinistru centrul comunei Stâlpeni.
Și acum ajungem la ceea ce ar trebui să fie o concluzie: nu e de ajuns ca unul sau altul să vrea, să facă planuri, să viseze, să muncească din greu să transpună totul în realitate. E nevoie ca absolut toți, întreaga comunitate, să pună umărul, fiecare pe bucățica lui.
Pentru că e foarte ușor și comod să critici și să arăți cu degetul. Greul începe atunci când trebuie să îți aduci aportul concret, iar gara CFR din Stâlpeni e mărturie a faptului că, într-o localitate, eforturile unui primar sunt în van dacă la schimbarea în bine a cetății nu participă toți cetățenii.
