Argentina Culcuș este, fără îndoială, o promotoare a României peste hotare. Ea este unul dintre oamenii care, în ultimii 15 ani a depus eforturi intense pentru stabilirea și păstrarea relațiilor profesionale cu organizatorii celor mai importante festivaluri internaționale de folclor din lume. De asemenea, în calitate de reprezentant al Internațional Folk and Dance Organization, împreună cu un grup de voluntari argeșeni s-a implicat intens in campania „❤️SOLIDARI CU TURCIA!” ce a avut ca scop colectarea de ajutoare umanitare în folosul victimelor seismelor din Turcia, de la inceputul acestui an.
Desprea activitatea intensă din anul 2023, Argentina Culcuș oferă detalii în exclusivitate pentru Știri din Muntenia:
Anul acesta am participat la mai multe festivaluri internaționale, cu unele ansambluri înființate chiar de mine, dar și cu altele, pentru care am contribuit prin colaborarea cu organizatorii de peste hotare.
Astfel, în luna mai 2023, Ansamblul Florile Argesului, a participat la Festivalul Internațional din Aywalik, apoi, Ansamblul Brâulețul din comuna Țitești, județul Arges, a participat in Bulgaria la Festivalul Internațional de Folclor din Nessebar. Ambele ansambluri sunt înființate de mine.
De asemenea, am facilitat participarea grupurilor Ciobănașul din comuna Corbi și Carpați din Câmpulung la Festivalul Internațional din Cappadocia, desfășurat la finalul lunii iulie anul curent.Urmează în luna septembrie participarea Ansamblului Cununa Domnestiului la Festivalul Internațional Cannakale, tot din Turcia, si este posibil ca până la finalul anului să mai prindem și alte evenimente unde putem arăta lumii muzica, dansurile și portul popular românesc.
Demonstrând că pe unde trece lasă ceva în urmă, de-a lungul timpului, Argentina Culcuș a demarat numeroase proiecte pe teme culturale și a înființat, în afară de cele menționate de ea, și alte ansambluri populare, precum Plai de Dor – Mioveni, Dorulețul al Asociației de Pensionari din Mioveni, Mugurașii – Centrul Cultural Mioveni și Ansamblul Cavalerului, grup folcloric particular din orașul Ștefănești.