Într-o lume în care trecutul devine brand, iar identitatea se vinde pe tricouri și în slogane naționaliste, o piesă reală de istorie – Coiful de la Coțofenești – a fost furată. Știm foarte bine, a fost știrea șoc a lunii ianuarie! Apoi a trecut în uitare și a reintrat în atenție astăzi, la câteva zile de la alegerile prezidențiale.
Nu a fost furat de străini, nici de invadatori, ci, conform informațiilor de la ancheratori, de români. De ai noștri!
O ironie dureroasă pentru un popor care se bate cu pumnul în piept că descinde din daci.
Jaful de la muzeul din Assen, Olanda, a făcut înconjurul presei și nu mai e o noutate, nici pentru copiii de la grădiniță.
Coiful dacic – o capodoperă a aurului antic – și trei brățări dacice au fost sustrase cu o precizie care trădează nu doar profesionalism, ci și o țintă clară. Jaful nu a fost întâmplător. A fost o comandă. Una care ne dezbracă, încă o dată, de respectul față de ceea ce ar trebui să ne fie sfânt: identitatea.
Aurul dacic a devenit, din simbol al unei civilizații fascinante, un magnet pentru rețele de crimă organizată. Nu este primul jaf. Și, probabil, nu va fi nici ultimul. Dar ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze nu este doar pierderea unei relicve, ci faptul că, la mai bine de un secol de la descoperirea sa, coiful este încă mai prețuit de hoți decât de noi.
Avem piese de tezaur pe care le admirăm o dată pe an, poate, în cadrul vreunei expoziții. Le fotografiem, le „postăm”, ne umflăm în pene. Apoi uităm. Patrimoniul rămâne în grija unor oameni puțini și obosiți, în muzee prost finanțate, cu alarme vechi și paznici plătiți cât o navetă dus-întors.
Unde se termină vina hoților și unde începe a noastră?
Să fim sinceri: nu Olanda e de vină. Muzeul olandez și-a făcut partea – a asigurat, a expus, a promovat.
Noi, în schimb, ce am făcut? De ce o piesă de o asemenea valoare nu are o copie oficială itinerantă, iar originalul nu este păzit precum un diamant regal? De ce tolerăm ani de zile traficul cu obiecte de patrimoniu în zona Sarmizegetusei, iar atunci când se mai recuperează câte ceva, nu e sărbătoare națională?
Mai grav este că, de această dată, ancheta indică implicarea unei rețele românești, care urma să folosească obiectele furate ca pe o monedă de schimb, pentru eliberarea unui personaj care provine, din zona interlopă. Este jaful perfect al unui sistem educat în lipsa reverenței față de trecut.
Poate că e momentul să ne întrebăm nu doar ce pierdem, ci și pe cine trădăm.
Ce-ar spune regele nostru Burebista, dacă ar vedea cum îi transformăm coroana de aur într-un obiect de contrabandă? Ce-ar spune bătrânii care urcau munții cu bocanci sparți ca să apere cetățile dacice de gunoaie și vandalism?
Istoria noastră nu este o poveste frumoasă, ci o responsabilitate grea. Și poate că furarea acestui coif nu este doar o știre de moment, ci o oglindă spartă a valorilor noastre. Și contravaloarea unor infractori!
Tezaurul dacic, poate, va fi recuperat. Să sperăm. Dar respectul față de rădăcinile noastre? Acela nu se repară cu anchete sau conferințe de presă.
Dacă nu învățăm nimic din acest jaf, atunci următorul va fi nu despre aur, ci despre identitate. Și niciun stat, oricât de bogat, nu-și poate permite să fie jefuit de sine însuși.
Sursa foto: Facebook/ Alin Crivineanu
