Prima zi a Sărbătorii Muncii, Primăverii și Bucuriei a adus, vineri 25.0.2025, pe platoul Făget din Mioveni, zâmbete, ritmuri vesele și o atmosferă de sărbătoare autentică!
Organizat de Primăria Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, evenimentul a reunit oameni de toate vârstele, dornici să petreacă împreună o zi plină de voie bună, sub semnul primăverii și al comunității.
Pe acordurile pline de viață ale Orchestrei „Doina Argeșului”, condusă cu măiestrie de prof. dr. Cătălin Iancu, platoul Făget a vibrat de energie. Un moment special a fost atunci când primarul Aurel Costache și Argentina Culcuș, directoarea Centrului Județean pentru Cultură și Artă Argeș, s-au prins în horă, alături de simpaticele membre ale Ansamblului „Doruletul”, aducând un plus de emoție și autenticitate sărbătorii.
Sărbătoarea continuă! Sunteți așteptați și duminică, pentru o nouă zi plină de spectacole, surprize și bucurii împărtășite.
Platoul Făget rămâne locul unde primăvara prinde glas prin muzică, dans și spirit comunitar!