Masa săracului nu așteaptă ștampila

Începând cu 1 august, au intrat în vigoare noile măsuri de austeritate. Pe hârtie, ele înseamnă „optimizări”. În realitate, pentru unii oameni, pot însemna mese amânate, sprijin întârziat, vieți în așteptare. În orașul Mioveni, însă, Direcția de Asistență Socială merge pe o altă formulă: reacție umană, management axat pe soluții .

„Munca asta este foarte complexă, se întinde pe o plajă uriașă de situații extrem de complexe: pornim de la divorțuri și copii, la căminul social, la bătrâni îngrijiți la domiciliu… De la copilul aflat într-o situație de risc, indiferent ce fel de risc, până la bătrânul cu boli cronice și grade de dependență, totul intră în domeniul asistenței sociale.”

Marius Lupu, directorul instituției, nu te minte cu grafice. Vorbește despre oameni, despre cum îi încurcă birocrația, despre cum reacția socială e adesea blocată de un sistem lent și o legislație ruptă de realitate.

„Vă dau un exemplu: dacă ați găsit pe cineva într-o familie care are nevoie să mănânce ACUM – nu la prânz peste patru ore, nici seara, peste opt ore – știți ce înseamnă să obțineți aprobări să vă ocupați de acest caz? Se face un referat social, care să intre într-o mapă, să primească a doua zi un răspuns, un specialist să facă o anchetă socială, urmează o dispoziție de acordare a sprijinului social, într-o altă zi trebuie deblocate niște fonduri de acordare a ajutorului, o dispoziție de încadrare în proiect și abia apoi se începe furnizarea acestui serviciu. Și vă întreb: omul ce face timp de patru zile cât durează tot procesul? Stă și se uită cât se fac hârtiile?”

Nu e o întrebare retorică. E realitatea în care legea vine prea târziu, iar omul e flămând acum. Iar aici intervine comunitatea.

„Noi, la Mioveni, implicăm comunitatea: există restaurante care ne oferă mâncare atunci când avem astfel de cazuri, există medici care oferă consultații benevol, atunci când le solicităm ajutorul, există polițiști locali cu care colaborez îndeaproape. Asta înseamnă asistență socială – uneori nu înseamnă aplicarea unui cadru legislativ rigid, uneori presupune un morman de hârtii în spatele cărora un funcționar isteț, dacă vrea sa nu muncească se poate ascunde și nu face nimic. Sau face, dar după ce a redactat mormanul de hârtii. E clar că nevoile sunt iminente. Trebuie să și reacționezi, să găsești soluții și, concomitent, să completezi hârtii.”

Funcționează o rețea informală, construită pe contactele directe, pe încredere, pe „hai să ajutăm”. Pentru că uneori statul, cu toată greutatea lui, răspunde greu. Sau deloc.

„Cadrul legislativ nu este creat în concordanță cu situațiile cu care se confruntă cei care lucrează la firul ierbii. Majoritatea legilor sunt generale, ele lasă cumva să se subînțeleagă anumite aspecte, dar de multe ori legiuitorul taxează. Noi știm că ceea ce o lege nu menționează în mod expres, nu este permis. Eu cred că este o ruptură între guvernantul care elaborează un cadru legislativ și funcționarul care îl pune în aplicare. Dacă ar exista o bună comunicare intre cele două segmente, lucrurile s-ar simplifica!”

Mioveniul nu se plânge. Lucrează. Și o face în special cu ce are. Pentru că intervențiile sociale se fac, din resurse proprii – bugetul local, ajutoare stabilite prin hotărâre de Consiliu Local, ajutoare de urgență.

„Există ajutoare de urgență pentru persoane singure, pentru prevenirea separării copilului de familie, pentru cei afectați de calamități naturale, pentru persoane cu afecțiuni medicale grave care necesită intervenție de urgență. Ajutoarele de urgență sunt ca o măsură extremă de a corecta o situație gravă de moment cu care se confruntă unii locuitori ai Mioveniului.”

La o populație de aproximativ 30.000 de locuitori, doar 50 sunt beneficiari ai ajutorului social clasic. Dar în spatele acestor cifre, realitatea e mult mai amplă și diversă.

„Bugetul local dezvoltă și servicii sociale licențiate și acreditate care acoperă necesități diverse:  de la copil – centre de zi – până la persoana vârstnică, adulți apți de muncă, cantină socială pentru cei care traversează o perioadă de vulnerabilitate limitată în timp, și vârstnicul care are nevoie de asistență la domiciliu, pe grade de dependență. Consiliul Local reprezintă cel mai important contributor la serviciile sociale oferite persoanelor aflate în vulnerabilitate. De regulă, o face.”

Ce se va întâmpla de acum, odată cu aplicarea măsurilor Bolojan? Directorul e prudent, dar realist:

„Cum va fi afectată categoria asta de către măsurile de austeritate? Într-o mică proporție. Pentru că atât timp cât Consiliul Local va avea resurse, el le va mobiliza în sprijinul beneficiarilor. Care oricum nu sunt foarte mulți. Însă există categorii foarte diverse de cazuri care trebuie privite particular și implică coordonare nu doar instituțională, ci și a celorlalți membri ai comunității.”

Rămâne, totuși, o problemă majoră: lipsa de personal. Oameni puțini, dosare multe. Nevoi care nu pot fi amânate.

„Munca noastră este complexă: de la copii, adolescenți, adulți, bătrâni, persoane în vârstă. Resursa umană este o altă problemă cu care ne confruntăm.”

Asta e România socială din teren. O țară în care legile întârzie, dar unii oameni mai știu să ajungă la timp. Nu cu parafa, ci cu fapta.