Vara abia și-a deschis porțile, însă în Argeș sezonul cultural a demarat în forță maximă.
După o săptămână trecută încărcată de evenimente și manifestări care au adunat public numeros și aprecieri pe măsură, calendarul lunilor iunie și iulie arată că județul trăiește una dintre cele mai efervescente perioade culturale din ultimii ani.
Primul semnal puternic vine de la Centrul Cultural „Doina Argeșului”, instituție condusă de Argentina Elena Culcuș. Concertul aniversar „Valentin Precup – Poveste din glas de fluier”, organizat de Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului”, este oficial SOLD OUT.
„Cu inimile pline de recunoștință, anunțăm că toate biletele pentru concertul aniversar al îndrăgitului instrumentist Valentin Precup au fost epuizate. Ne vedem pe 18 iunie pentru o seară de neuitat, în care muzica va spune povești din glas de fluier”, au transmis organizatorii.
Succesul acestui eveniment confirmă încă o dată apetitul publicului pentru proiecte culturale autentice și demonstrează că atunci când profesionalismul întâlnește respectul pentru valoare, sălile se umplu înainte ca luminile scenei să se aprindă.
Nici nu se va stinge ecoul fluierului lui Valentin Precup, că atenția se va muta spre un alt proiect spectaculos. Prin implicarea Consiliului Județean Argeș și a vicepreședintelui Adrian Bughiu, în perioada 20-21 iunie, comuna Cuca devine gazda primei ediții a Festivalului „Rădăcini Argeșene”.
Organizat de Asociația „Întoarcerea la Natură”, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Comunei Cuca, festivalul promite să transforme celebra „Cuca Măcăii” într-un reper cultural și turistic. Programul este interesant și divers: robotică, meșteșuguri tradiționale, lupte medievale, concurs de kendama, spectacole artistice și chiar un traseu de reality-show coordonat de cunoscutul realizator Dan Pavel.
„Filmez reality show-uri în locuri îndepărtate, de cele mai multe ori la… Cuca Măcăii – fie că e Dominicana, Thailanda, Sri Lanka sau orice alt continent”, spune Dan Pavel, iar afirmația sa pare să surprindă perfect spiritul festivalului: o întâlnire între tradiție și modernitate, între rădăcini și explorare.



