Nu eu sunt singura care a trecut de mii de ori pe lângă închisoarea de la Mioveni și s-a întrebat cum e acolo. Lumea de dincolo de zidul ce separă interiorul pușcăriei de lumea noastră, a celor de afară e mult diferită, și, de impact aș putea spune.
LIDERUL
Ghidul meu în călătoria de dincolo de zid a fost subcomisarul de poliție penitenciară Patric GHEBARU, directorul Penitenciarului Mioveni și cel mai tânăr conducător din sistemul de penitenciare din România.
În 2010, Patric Ghebaru a intrat primul pe țară la Academia de Poliție Al. I. Cuza – arma penitenciare. Ulterior a obținut multiple calificative de excepțional în desfășurarea activităților profesionale specifice, iar în carieră a fost recompensat cu majorări de excepție pentru misiuni speciale, avansând astfel înainte de termenul prevăzut de lege
Îi observasem în prealabil deschiderea către comunicare și, recunosc, m-am întrebat cum un om atât de tânăr are puterea de a duce pe umeri responsabilitatea unei instituții atât de complexe cu peste 700 de deținuți, cu numeroși angajați dar și a întregii logistici și administrații.
Patric Ghebaru
Cu o experiență de peste 10 ani în domeniu și ca fost lider al Sindicatului Alianța Mioveni, Patric Ghebaru își demonstrează cu succes abilitățile. Acum, trecând de partea cealaltă a baricadei, de la sindicat la administrație, cunoaște problemele de la firul ierbii și este concentrat pe soluții și pe resursa umană.
Recunoaște că, înainte, din poziția de sindicalist nu își imagina că până și rezolvarea unei probleme minore poate implica multă birocrație sau probleme neanticipate. Îi admir asumarea.
CRÂMPEIE DE VIAȚĂ CA ÎNTR-UN KIBUȚ
Am descoperit în curtea închisorii o forfotă continuă și mi s-a explicat că instituția funcționează pe principiul autogospodăririi, iar forța de muncă a deținuților este valorificată la cote maxime.
Se lucra de zor, pe sectoare bine determinate. Penitenciarul are brutărie proprie, unde se face pâinea necesară atât deținuților cât și angajaților, mâncarea se prepară și ea în bucătăria proprie, iar legumele sunt cultivate tot în regim propriu.
Instituția noastră beneficiază de o Gospodărie Agrozootehnică, unde, pe o suprafață de 24 de hectare, au fost cultivate mai multe tipuri de cereale și legume.
Ca niște buni gospodari, persoanele private de libertate s-au preocupat de producerea și recoltarea roadelor pământului, care vor fi folosite ca sursă de hrană pentru sezonul rece. – ne informa instituția, într-o postare de pe pagina Facebook
Există și un atelier de tâmplărie, zona centralelor termice, curtea închisorii, clădiri în curs de reabilitare și multe alte locuri unde se muncește la propriu. Rezultatul muncii e valorificat în folosul tuturor.
LEGEA ȘI VIAȚA MI-AU DAT OCAZIA SĂ FIU ȘI EU UN PIC AROGANTĂ
Cu toate că am avut sentimentul că există în permanență un ochi (sau o cameră de luat vederi – n.r.) ațintit pe fiecare colțișor, cu toate că personalul de pază și armele purtate la vedere m-au intimidat, trebuie să recunosc că am întâlnit un mediu prietenos. Într-un loc unde se pedepsesc infractorii, aceasta e normalitatea.
Printre deținuții ce munceau în zona termocentralei, l-am întâlnit pe fostul deputat și trezorier al PSD, Mircea Drăgici. Arată acum ca un om resemnat, dar când m-a salutat am simțit că, parcă, aștepta să fie recunoscut. Îi răspund politicos, și merg mai departe alături de ghidul meu. În minte mi se derulează imaginea aroganței specifice omului care, la un moment dat, deținea influența și puterea. Aroganță celebră și dovedită, de multe ori și față de jurnaliști.
Pare pueril, însă zâmbesc în sinea mea și, parcă, mă bucur că legea și viața mi-au dat ocazia șă fiu și eu un pic arogantă.
REGIMUL SEMIDESCHIS
Clădirea celulelor arată destul de îngrijit. Nu e ca-n filmele americane, ușile interioare sunt deschise, iar locatarii se pot plimba pe holuri. Subcomisarul Ghebaru îmi povestește că prima schimbare pe care a făcut-o după ce a devenit director, a fost înlocuirea saltelelor din celule cu unele noi și igienizarea completă a clădirilor. Nu mai există ploșnițe, sau gândaci. Îmi explică și despre impactul unui factor aparent nesemnicficativ cum sunt insectele, asupra psihicului deținuților. Observ cum ia în calcul fiecare detaliu, și nu pot să nu remarc viziunea de ansamblu pe care doar un lider implicat o poate descrie și aplica.
Celulele de șase paturi sunt dotate cu frigider, televizor și au baie proprie cu obiecte sanitare din metal, special fabricate ca să nu poată fi distruse sau sparte.
Credința, spiritualitatea, educația și sportul sunt și ele parte a comunității.
Biserica din incintă, preotul și slujba de duminica sunt incluse în rutina închisorii. Spațiile dedicate sportului sunt la vedere și observ cum deținuții le folosesc.
CONCLUZIILE MELE
Închisoarea este o instituție în care indivizii sunt ținuți împotriva voinței lor, ca pedeapsă pentru comiterea unor infracțiuni. Are ca misiune descurajarea comportamentelor ilegale, protejarea societatății de indivizii periculoși și oferirea posibilității de reabilitare a celor condamnați.
Recunosc, am plecat uluită, și abia așteptam să povestesc mai departe despre lumea de dincolo de zid. Aș fi vrut să fac poze, să vă prezint imagini sau filmări, însă fotografiatul este strict interzis.
După această experiență, mintea mea încă asimiliează cuvintele cel mai des întâlnite pe platformele social media ale Penitenciarului Mioveni:
Pentru dăruirea, pentru realizările impresionante și pentru cuvintele pline de înțeles adresate nouă, îmbrățișăm solemn aceste cuvinte:
„Jur credință patriei mele, România.
Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții.
Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare.
Așa să-mi ajute Dumnezeu”.
Surse foto: Facebook / Penitenciarul Mioveni
