Spațiul public din România fierbe, fiind dominat de două subiecte de mare impact, fiecare evocând emoții și gânduri profunde, dar într-un registru contrastant.
Pe de o parte, plecarea dintre noi a lui Helmut Duckadam, eroul care a scris istorie pentru sportul românesc. Pe de altă parte, febra alegerilor parlamentare și prezidențiale, evenimente care, deși cruciale pentru viitorul țării, au reușit să dezbine în loc să unească.
Acest contrast mi-a dat de gândit. Este o oglindă a felului în care privim viața: cu admirație față de cei care ne oferă modele de excelență și cu încrâncenare atunci când ne confruntăm cu luptele de putere.
Moartea lui Helmut Duckadam este mai mult decât o pierdere a unui mare sportiv.
Ar trebui să reflectăm asupra valorilor care ar trebui să ne definească. Singurul portar din lume care a apărat patru lovituri de la 11 metri în același meci – o performanță neegalată nici azi – Duckadam a demonstrat că măreția nu stă doar în talent, ci și în modestie, perseverență și demnitate.
El este un simbol al unității într-o vreme când românii aveau nevoie de eroi. Victoria din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 nu a fost doar a Stelei sau a unui portar, ci a unei întregi națiuni care a trăit acel moment ca pe o evadare din cenușiul cotidian.
Acum, plecarea lui ne reamintește de efemeritatea vieții, dar și de nevoia de a prețui ce avem: sănătatea, timpul, familia și comunitatea.
Pe de altă parte, scena politică pare să ne ofere, din păcate, un spectacol diferit. Campania electorală a atins deja cotele unui teren de luptă al orgoliilor, al acuzațiilor și al conflictelor, uneori chiar între oameni apropiați. Politica, în loc să fie un mijloc de construcție, s-a transformat într-un un catalizator al dezumanizării.
Într-o societate fragmentată de opinii și ideologii, oamenii au ajuns să se înfrunte între ei, uitând că esența democrației nu este lupta, ci dialogul. În loc să prețuim diversitatea de idei, ajungem să ne definim prin ceea ce ne separă.
Așadar, moartea lui Duckadam, care vine într-un context în care dezbinarea pare să fie regula, poate fi privită ca un simbol. Tot ceea ce contează cu adevărat nu este câștigul de moment, fie el politic sau personal, ci relațiile pe care le construim, sănătatea pe care o întreținem și liniștea pe care o căutăm.
Pe măsură ce ne apropiem de Sărbătorile de iarnă, să privim această perioadă ca pe o oportunitate de reconciliere. Să ne aducem aminte că, indiferent de preferințele politice, împărtășim aceleași bucurii, temeri și aspirații.
Helmut Duckadam ne lasă moștenire o lecție simplă, dar profundă: măreția nu constă în putere sau în conflicte, ci în echilibru, în momentele care inspiră și în recunoștința pentru viață. Este un un memento al efemerității, dar și al faptului că avem puterea de a transforma orice final într-un nou început – pentru noi ca indivizi, dar și ca națiune.
În fața urnelor de vot sau a mesei de Crăciun, să reflectăm la ceea ce ne apropie și nu la ceea ce ne separă.
Sursa foto: AICI
