Acasa Social EXTERN | INCENDIU DEVASTATOR ÎN VALENCIA

EXTERN | INCENDIU DEVASTATOR ÎN VALENCIA

4 morți și 19 dați dispăruți

de Mircea Dumitru Petre
0 comentarii

Ieri după-amiază, în jurul orei 17:30, un apartament de la nivelul al 5-lea dintr-un bloc de locuințe din cartierul valencian, Nou Campanar, a luat foc din cauze încă necunoscute.

În doar o jumătate de oră, întregul edificiu de apartamente, cu 14 etaje, terminat în anul 2009, era în întregime în flăcări. Propagarea atât de violentă a flăcărilor, care a cuprins în scurt timp și un alt bloc alăturat, a avut, conform pompierilor, două cauze: vântul foarte puternic, care a suflat ieri în Valencia cu peste 60 km/h și izolația termică de spumă poliuretanică ce fusese aplicată de constructori. Aseară, târziu, din date preliminare, autoritățile au anunțat moartea a 4 persoane, rănirea a 8 locatari și 6 pompieri și dispariția a 19 persoane pe care familiile nu le pot localiza.

Toată noaptea, echipele de pompieri din Valencia, întărite cu echipaje venite din Castellon și Madrid, au luptat să sufoce flăcările, dar până azi dimineață, încă nu au putut intra în edificiile calcinate. Întreaga zonă afectată a fost închisă de poliție, creându-se un spațiu tampon de protecție, în care s-a instalat și un spital de campanie, pentru eventuale victime. Locatarii sinistrați au fost relocați în spații hoteliere sau în case particulare și au fost ajutați cu haine, paturi, mâncare și apă de către autorități și vecinii din zonă.

Generalitat Valenciana a decretat trei zile de doliu în toată Comunitatea, în memoria victimelor incendiului, fiind suspendate și toate festivitățile programate pentru această perioadă.

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie

Stiri din Muntenia
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.