Acasa Educatie Lumina Învierii în suflet de copil | Emoție, tradiție și solidaritate la Simfonia Lalelelor 2025

Lumina Învierii în suflet de copil | Emoție, tradiție și solidaritate la Simfonia Lalelelor 2025

de Oana Diaconescu
0 comentarii

Piteștiul a fost, duminică, gazda unei ample manifestări artistico-educative cu puternic mesaj caritabil, organizată în cadrul Simfoniei Lalelelor – ediția cu numărul 48.

Sub genericul „Dăruiește un zâmbet” – ediția a XVII-a, spectacolul desfășurat în Parcul Lunca Argeșului a reunit peste 120 de participanți din 7 județe ale țării, într-un regal artistic și educativ cu tema pascală „Lumina Învierii în suflet de copil”.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Pro Educația” din Pitești, coordonată de prof. Doina Pătrășcan, în parteneriat cu numeroase instituții educaționale și culturale din țară. Manifestarea a inclus:
– un concurs artistic interjudețean,
– un simpozion național intitulat „Paștele la români”,
– și o campanie caritabilă dedicată copiilor și persoanelor aflate în dificultate.

Arta și credința au adus împreună elevi, profesori, părinți, persoane cu dizabilități, dar și artiști consacrați, într-o atmosferă vibrantă de culoare, emoție și tradiție. Momentele de dans, cântec, poezie și expoziții tematice au fost jurizate de cadre didactice și specialiști în domeniu, sub președinția prof. Daniela Călinet de la Clubul Copiilor Moreni.

S-au acordat premii pentru cele mai bune interpretări, pentru cel mai autentic costum popular, pentru inițiativă, emoție transmisă și implicare partenerială. Participanții au fost recompensați cu diplome, cupe, medalii, flori și cărți, dar și cu aprecieri sincere din partea publicului prezent în număr mare.

Evenimentul a adus în prim-plan valori precum solidaritatea, empatia, spiritul civic și demnitatea, oferind copiilor și tinerilor o alternativă educativă la rutina școlară: aceea de a învăța despre credință, implicare și comunitate prin artă și voluntariat.

Un Paște mai bun începe cu o faptă bună. Iar copiii au arătat, o dată în plus, că sunt cei mai sinceri dăruitori de lumină.

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie

Stiri din Muntenia
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.