Acasa Educatie VIDEO | Dumitru Tudosoiu, declarații exclusive la zece zile de la începerea noului an școlar

VIDEO | Dumitru Tudosoiu, declarații exclusive la zece zile de la începerea noului an școlar

de Oana Diaconescu
0 comentarii

Toată lumea cunoaște modul în care  învățământul argeșean este condus de carismaticul Inspector General al ISJ Argeș, Dumitru Tudosoiu.

Am vrut să știm ce provocări a întâmpinat în primele zece zile de când a început noul an școlar.

Provocări de ordin uman, asta înseamnă o preocupare deosebită privind încadrarea cadrelor didactice pe catedre, ore, grupe. Noi am început cu cadre didactice specializate pe posturi, dar aceasta mișcare a cadrelor didactice se finalizează în această perioadă: 1-15 septembrie.

Altă chestiune este constituirea formațunilor noi de studiu: grupe noi de grădiniță, clase pregătitiare, clase noi de a V-a și avem situații în județ mai ales în zonele puternic populate, zonele urbane, mai ales că suntem obligați de lege să funcționăm cu un număr mai mic de elevi la clase.

Copiii vin din vacanță, vin cu un bagaj emoțional diferit de modul în care se manifestă ei la școală, versus vacanță, și este o perioadă de acomodare cu școala, cu trezitul de dimineață, cu programul, cu atenția, cu respectul față de ore , față de profesor, cu acumularea de cunoștințe.

Această perioadă de tranzit aduce niște provocări o dată cu începerea anului școlar și pot fi incluse tot la capitolul resurse socio-umane, psiho -umane chiar.

Deși școala a început pe 5 septembrie, anul școlar are tot 36 de săptămâni. Aviz celor care poate trăiesc cu impresia ca anul școlar 2022-2023 este mai lung și mai greu pentru copii. Nu, nu este  adevărat! Asta înseamnă același număr de săptămâni, respectiv același număr de zile de școală, respectiv același număr de ore.

În școli avem oameni pregătiți, ce știu să gestioneze toate resursele, astfel încât lucrurile să fie în regulă. Nu am avut probleme cu ziua de 5 septembrie, cu debutul anului școlar, festivitățile au decurs după cum au fost planificate de către organizatori. –  a declarat prof. Dumitru Tudosoiu, pentru Stiri din Munetnia

Totuși, Inspectorul  Școlar General  lansează un avertisment ferm pentru instituțiile de învățământ unde actul educațional nu este tratat așa cum se cuvine:

Există și unele școli care trebuie un pic vizate cu inspecții. Ele nu se ridică la performanța pe care ar trebui să o aibă, nu au înțeles că menirea lor este de a se pune în slujba elevului,  și nu invers. Acolo vom merge în inspecții, pe graficul stabilit, sau cu alte ocazii pe care le vom prinde în afara graficului de inspecții. Nu spun amenințător, dar prezența noastră, în acest an școlar va fi intensă. Eu așa cred că putem face o educație de calitate: fiecare om, fiecare angajat își face treaba la locul lui de muncă. Cred că trebuie intervenit acolo unde se impune!

Un alt subiect de actualitate adus în atenție este  acela al burselor sociale acordate elevilor. Dumitru Tudosoiu precizează că atât busele sociale, cât și celelalte forme de susținere financiară a elevilor (bursele de studiu, de merit și de performanță) vor fi în continuare acordate, doar că:

În momentul de față se reașează această gândire legată de mediile elevilor, de bugete, dacă ele sunt raportate financiar la inflație sau dacă se obțin măriri, dar ele rămân la fel. Nu trebuie să creăm o panică în societate că ele nu vor mai fi acordate!

Astăzi, 15 Septembrie, data când în trecut aveau loc festivitățile de deschidere a noilor ani școlari, dar in prezent ne aflăm la zece zile de când copiii și cadrele didactice au revenit la școală, Inspectorul General al ISJ Argeș transmite un mesaj tuturor celor implicați în procesul educațional: profesori, elevi, preșcolari și păriniți.

 

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie