Context
Sâmbătă, 13 aprilie, piteștenii s-au putut bucura de un eveniment cum rar întâlnim în vremurile actuale. A fost o zi fără coloratură politică, complet neconfiscată de politrucii care abia așteaptă să mai descopere câte un simbol de care să se agațe în goana lor avidă după popularitate. Motiv pentru care îi felicit pe organizatori!
Asadar, parada care a deschis sezonul moto din 2024, organizată de clubul Bad Breed MC din Pitești a fost o pată de culoare în peisajul piteștean. Spectacolul oferit de motocicliști și motoarele lor a putut fi admirat într-un tur al orașului, de localnicii pe ale căror fețe se citeau admirația, bucura, surpriza.
Au participat peste 300 de motocicliști
Întreaga zi a fost despre prietenie și fericirea revederii. Alături de colegii de la ArgeșPlus Tv, partenerii media ai clubului Bad Breed MC Pitești, am avut ocazia de a mă afla sâmbătă printre motociliști.
I- am observat și m-a impresionat pasiunea cu care vorbeau despre motoarele lor sau le admiaru pe ale celorlalți, modul cum comunicau în trafic, încântarea de a se revedea, după ce în sezonul rece ieșirile pe motor nu au fost posibile.
Nu aveam cum să nu observ modul cum cele două roți îî unesc pe toți într-un sinur spirit, caracterizat prin libertate, solidaritate și prietenie.
Mai jos – rezumatul evenimentului, într-un motaj video, realizat de ArgeșPlus Tv.
Evenimentul s-a încheiat cu o petrecere rock, ce a avut loc după paradă, la sediul clubului Bad Breed MC. Bikerii au petrecut până după miezul nopții, pe muzica unora dinre cei mai buni muzicieni din oraș.