Acasa Social SOCIAL | De teama facturilor uriașe, mulți români aleg să petreacă iarna în Țările Calde

SOCIAL | De teama facturilor uriașe, mulți români aleg să petreacă iarna în Țările Calde

de Oana Diaconescu
0 comentarii

Nu este o glumă cu păsări migratoare.  Românii sunt speriați de prețurile tot mai mari ale electricițății, gazelor, și căldurii în perioada iernii. La un calcul simplu, mulți au constatat că  mai ieftin ar fi să-și petreacă iarna într-un loc unde ar putea îmbina utilul cu plăcutul. Adică, ar călători, dar ar face și economii totodată. Printre destinațiile preferate se numără Egiptul, Tailanda, sau Madagascar.

Discutăm despre acea categorie de români cărora domeniul de activitate le permite să muncească de la distanță.

L-am cunoscut pe I.V., 42 de ani, manager la o companie multinațională. Pentru el, ideea mutării în Egipt pe timpul iernii este deja în curs de realizare:

 Deja mi-am închiriat un studio într-o zonă turistică în Egipt. Fiind în extrasezon, am negociat prețul, și chiria mă costa 350 de euro pe lună, cu utilități încluse. Vremea este superbă, peisajele la fel. Asta că nu -i o țară sigură, e legendă. Si iarna trecută am petrecut-o acolo, și nimeni cu a avut nimic cu mine.

 

Și pe rețelele de socializare se discută întens despre această idee.

Irina este o tânără angajată a unei firme IT.  Obișnuiește să  călătoreasca adesea și să și lucreze în același timp.

Să nu credeți că este un lux să călătorești și să și lucrezi în același timp. Costurile sunt cam la fel ca și cum ai trăi acasă. Și la București plătesc chirie  și utilități, iar mâncarea este din ce în ce mai scumpă. Toată vara trecută am stat în Tassos. Mergeam la plajă cu laptopul, și lucram de pe plajă. Am stat la o vilă, cu mâncarea m-am descurcat, plus ca am cunoscut oameni noi și am colecționat o mulțime de amintiri. Dacă îți planifici lucrurile din timp, poți găsi oferte la biletele de avion, iar călătoriile pot avea un preț acesibil.

Într-o lume atât de nesigură din punct de vedere politic și economic, iată că mulți aleg să evadeze din cotidian. Dacă alegerile sunt corecte, depinde numai de prioritățile și limitele fiecăruia.

Foto descripriv. Sursa foto: freepik.com

 

 

 

 

 

 

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie