Nu era prea înalt gardul așa că puteam vedea afară. Înauntru eram noi, copii, o mulțime. Ne jucam toată ziua, cât mamele noastre erau plecate. Eram cam toți de o vârstă așa că aveam mulți prieteni.
Ne alergam, ne împingeam și ne măsuram fortele. Eram copii și toți pretindeam că atunci când vom fi mari, fiecare dintre noi va fi cel mai puternic și impunător.
Fiecare zi era la fel pentru noi. Dimineața ne trezeam, mâncam un pic de lapte, mai mult din fugă, pentru că alți copii erau deja la joacă.
Mamele noastre plecau, aruncând din poartă o ultima privire, ca să se asigure că totul este bine.
Se mai întorceau seara. Știau că ne e foame și se grăbeau cât puteau să ajungă. Asta îmi spunea mama, în fiecare seară când ne intâlneam, mângâindu-mă ca să se asigure că nu sunt supărat. Nu eram. Eram bucuros ori de câte ori o vedeam și un pic trist când pleca. Mă luam însă cu joaca și uitam.
Se îndrepta soarele spre dealurile unde pleca și el să doarmă, așa cum îmi povestea mama, când lângă gardul nostru a oprit o mașina, din cele care trec, cu viteză, în sus și în jos.
A coborât un om și apoi femeia lui.
Au pus mâinile streașină la ochi uitându-se spre noi. Au coborât apoi și copiii lor. I-am recunoscut că erau copii pentru că au început să se alerge în jurul mașinii și să se îmbrâncească, la fel ca noi. Femeia a rupt câteva flori și le-a întins printre gard.
Curioși, ne-am apropiat și noi
– Uite ce frumoși sunt! Copii, veniți aici să-i vedeți și voi! Uite ce frumoși sunt! Și ce mulți!
S-au apropiat de gard și copiii și ne-am uitat curioși unii la alții.
– Uite, mie ăla îmi place. E măricel.
– Pe ăla îl văzusem și eu, i-a răspuns bărbatul. Du-te și adu banii!
Nu știam despre ce vorbesc, dar aveam să îi povestesc totul mamei iar ea, care le știe pe toate, avea să îmi spună.
Trebuia să fie aproape, pentru că îmi era așa de foame.
– Ei, v-ați hotarât? s-a auzit vocea omului care stătea cu noi.
– Da! Pe ăla! și arătă cu degetul spre mine.
După un timp, omul cu mașina și-a luat pachetul, și-a strigat femeia și copiii să urce în mașină și au dispărut în direcția în care se ducea și soarele spre culcare.
Se făcuse frig parcă și începuse să și ningă. În depărtare se auzeau talăngi, lătrat de câini și voci.
Era turma care se întorcea de la păscut. Se întorceau oile cu ugerele dureros de pline, grăbindu-se spre țarcul mieilor.
Din înalturi cădeau încet, pe șoptite, parcă vinovat, fulgi de zapadă, pe sângele cald încă.
Era zăpada mieilor.
Sursa foto: FACEBOOK
