Acasa Politica CONCUBINAJUL PLUS- PER RECUNOSCUT DE CĂSĂTORIA PNL. NAȘA ALINA GORGHIU SE DISTREAZĂ, VECHII LIBERALI SALIVEAZĂ

CONCUBINAJUL PLUS- PER RECUNOSCUT DE CĂSĂTORIA PNL. NAȘA ALINA GORGHIU SE DISTREAZĂ, VECHII LIBERALI SALIVEAZĂ

Mireasa este politica argeșeană.

de Oana Diaconescu
0 comentarii

Traseism politic. Vânt de schimbare in administrația locala Topoloveni. Personaj principal –  (fosta) consilieră Ana Maria Panescu

Ar fi trebuit  să fi specificat partidul politic pe care Ana Maria Panescu îl reprezintă în Consiliul Local Topoloveni. Noi știm că PER,  dar am  putea fi contraziși în secunda doi de viteza cu care aceasta își schimbă optiunile si viziunile politice. Cum asa? În doar doi ani, între 2020 și 2022, Ana Maria Pănescu a reprezentat cu glorie nu mai puțin de trei partide : PLUS, PER și mai nou PNL.

Spun mai nou pentru că ascensiunea ei în PNL este fulminantă.  Și există și câteva date care ne dau de gândit.

Sâmbătă, 30 Martie, a fost termenul limită pentru depunerea candidaturilor la funcția de președinte al PNL Argeș și la funcțiile de conducere din cadrul Biroul Politic Județean. Pe data de 7 Mai va avea loc Comitetul de Coordonare Județean în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere a PNL Argeș.  Este public  tabelul ce conține numele candidaților la BPJ  Argeș unde apare și numele Anei Maria Pănescu.

Atenție! 30 Martie 2022!  Postarea pe Facebook în care ea își asumă demisia din PER și CL Topoloveni apare abia în data de 2 Mai 2022.

Asta înseamnă că intreaga lună Aprilie, Ana Maria Pănescu a fost consilier la Topoloveni, a încasat indemnizația și a participat la ședințele Consiliului Local reprezentănd PER, deși ea în același timp își depusese candidatura pentru Membru al Biroului Permanent Județean al PNL Argeș?  Întreb! Mă întreb! Și aceeași intrebare ar trebui să existe în mintea tuturor atunci când ne exprimăm opțiunea pe buletinul de vot!

Sintagma traseism politic este folosită de Gelu Tofan, membru marcant  PNL, care se exprimă într-un comentariu pe Facebook:

Bine ați venit in PNL. Nu îi primim pe toți. … Este și traseismul politic o formă de manifestare a cultului personalității!

Se observă aici o urmă de sarcasm! Dar..doar o urmă

Cătalin  Andrei, purtătorul de cuvânt al PNL  Argeș nu a dorit să comenteze reacția colegului său de partid. Însă, a precizat pentru Știri din Muntenia:

Noi am validat săptămâna trecută candidatura doamnei Pănescu, pentru BPJ Argeș. Statutul partidului nu a fost încălcat, au fost emise derogări. Suntem deschiși oricărui membru nou, vrem să ne întărim echipa și să atragem cât mai mulți oameni în partid.

Întrebat daca viteza cu care Ana Maria Pănescu si-a schimbat opțiunile politice ar putea afecta credibilitatea PNL, acesta a răspuns că o consideră un om  cu care se poate face echipă. Destul de evaziv, și diplomat.. am putea spune.

Este evidentă așadar disperarea cu care PNL Argeș caută oameni, de orice fel,  pe care să îi aibă alături. Nici nu contează calitatea acestora. Alina Gorghiu dictează, iar  liberalii argeșeni se conformează. Vechii membri ai partidului, nu au nimic de spus, sunt chiar lăsați  în derizoriu, în timp ce personaje noi, pe care nu le recomandă nimic, in afară de o oarece vizibilitate în mediul online, și oarece prietenii cu anumiți oameni, sunt propulsați și agățați in funcții politice pe care nu le merită.

 

 

 

 

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie