Acasa Administratie După Paște, la Mioveni se muncește! | Ce decizii importante sunt pe agenda ședinței extradordinare a Consiliului Local

După Paște, la Mioveni se muncește! | Ce decizii importante sunt pe agenda ședinței extradordinare a Consiliului Local

de Oana Diaconescu
0 comentarii
Vacanța de Paște s-a încheiat, iar la Mioveni administrația locală nu pierde timpul.
Aleșii locali intră direct „în pâine” și sunt convocați într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, care va avea loc miercuri, 15 aprilie, de la ora 13:00.
Întâlnirea se va desfășura online, însă miza este una cât se poate de serioasă: două proiecte importante care vizează atât funcționarea aparatului administrativ, cât și sistemul medical din oraș.
Primul punct de pe ordinea de zi vizează reorganizarea aparatului de specialitate al primarului și a instituțiilor din subordinea Consiliului Local.
Mai exact, se propune aprobarea unei noi organigrame și a statului de funcții, în contextul unor schimbări legislative recente care urmăresc creșterea capacității financiare a administrațiilor locale.
Al doilea proiect aduce vești importante pentru sănătate: Spitalul Orășenesc Mioveni ar putea beneficia de suplimentarea liniilor de gardă, prin introducerea unei noi linii pentru specialități medicale. O măsură care ar putea însemna servicii mai rapide și mai eficiente pentru pacienți.
Ordinea de zi a fost deja făcută publică și poate fi consultată pe site-ul oficial al instituției, conform legislației în vigoare.

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie

Stiri din Muntenia
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.