Acasa Social Bestie cu chip de om: a luat la țintă câinii vecinilor

Bestie cu chip de om: a luat la țintă câinii vecinilor

Polițiștii au avut grijă de el

de Redactia
0 comentarii
caine pe asfalt

Percheziție domiciliară într-un dosar privind infracțiunea de ,,practicarea tirului pe animale domestice sau animale sălbatice captive”

 

În ziua de 14 iulie a.c., polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,practicarea tirului pe animale domestice sau animale sălbatice captive”, conform art. 25 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

Astfel, în baza autorizării din partea instanței, la primele ore ale dimineții, polițiștii, împreună cu luptărori ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, un lucrător din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și un technician criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș au efectuat o percheziție, la domiciliul unui bărbat de 37 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada ianuarie-iunie 2023, cel în cauză ar fi utilizat în mod repetat un pistol de tip airsoft și petarde asupra câinilor vecinului său.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate un pistol de tip airsoft cu bile din plastic aferente și o butelie cu gaz, 2 cutii articole pirotehnice tip petarde fiecare având câte 20 bucăti și 190 articole pirotehnice tip petarde categoria F2, precum și alte mijloace de probă.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurăilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun. – comunicat de presă IPJ ARGEȘ

Foto ilustrativ. Sursa foto: Freepik

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie