Dacă profesorilor li se cere să strângă din nou cureaua, atunci aceeași curea ar trebui să ajungă și la partidele politice.
Este, în esență, mesajul transmis de SIPA Muntenia, care solicită reducerea subvențiilor acordate formațiunilor politice pe perioada măsurilor de austeritate și mai multă transparență în privința modului în care sunt cheltuiți acești bani.
Organizația sindicală atrage atenția că discuțiile privind deficitul bugetar, limitarea cheltuielilor publice și viitoarea Lege a salarizării pun din nou presiune asupra veniturilor angajaților de la stat, inclusiv asupra celor din Educație.
În acest context, SIPA Muntenia pune o întrebare incomodă, dar legitimă: „De ce austeritatea trebuie să înceapă cu salariații și să se oprească la ușa partidelor politice?”
Sindicaliștii invocă datele Expert Forum, potrivit cărora, în 2025, cele opt partide beneficiare au primit aproximativ 232 de milioane de lei din subvenții publice, în timp ce cheltuielile totale din aceste fonduri și din sumele acumulate anterior au ajuns la circa 244 de milioane de lei.
Mai mult, 117,6 milioane de lei, reprezentând 48,11% din cheltuieli, au mers către categoria „presă și propagandă”.
SIPA Muntenia precizează că nu solicită eliminarea finanțării publice a partidelor, ci aplicarea unui principiu de echitate bugetară. Sindicatul cere reducerea și plafonarea subvențiilor pe durata austerității, publicarea beneficiarilor contractelor pentru presă și publicitate și analizarea unor modele europene în care finanțarea de la stat este legată mai strâns de veniturile proprii și de sprijinul obținut de partide din societate.
În argumentație sunt prezentate și exemplele Franței și Germaniei, cu precizarea că sistemele de finanțare politică sunt diferite și nu pot fi comparate mecanic.
Mesajul final al sindicaliștilor este însă greu de interpretat în mai multe feluri:
„Solidaritatea bugetară nu poate avea sens unic.”
Cu alte cuvinte, înainte ca profesorului, medicului sau funcționarului să i se explice încă o dată că „nu sunt bani”, SIPA Muntenia consideră că statul ar trebui să arate că economiile au început și acolo unde decizia este chiar în mâna clasei politice.
Pentru că austeritatea convinge ceva mai greu atunci când nota de plată ajunge mereu la aceeași masă.
