Sunt competiții în care se joacă pentru trofee și sunt competiții în care fiecare minge câștigată spune o poveste despre voință.
La Star Arena Bascov începe astăzi cea de-a XI-a ediție a turneului internațional Kaufland-BRD Argeș Open – Wheelchair Tennis, unul dintre evenimentele sportive dedicate persoanelor cu dizabilități care au devenit deja tradiție în Argeș.
În perioada 24–27 august, sportivi din 10 țări se întâlnesc pe terenurile de la Bascov într-o competiție în care performanța se măsoară nu doar în scoruri, ci și în curaj, perseverență și puterea de a merge mai departe.
La conferința de presă care a precedat deschiderea oficială, organizatorul Flavian Crăciun, președintele Asociației „Primii Pași spre Performanță”, a subliniat sprijinul constant oferit, timp de 11 ani, de Consiliul Județean Argeș.
„Este un turneu dedicat oamenilor puternici, care aleg să nu se dea bătuți”, a transmis Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele CJ Argeș, punctând că adevărata performanță înseamnă, înainte de toate, puterea de a continua.
Ediția din acest an are și un invitat cu greutate în sportul românesc: Otilia Bădescu, fostă campioană europeană la tenis de masă, multiplă medaliată mondială și participantă la patru ediții ale Jocurilor Olimpice.
Deschiderea oficială are loc astăzi, de la ora 18:00, la Star Arena Bascov.
La Bascov, în aceste zile, scaunul rulant nu vorbește despre limite. Vorbește despre oamenii care au decis să le depășească.


1 comentarii
[…] Liderii județului în mijlocul oamenilor | Trei comune au fost în sărbătoare weekendul trecut Dincolo de limite | Argeșul devine terenul oamenilor care nu renunță Câțiva tinerii invită oamenii să petreacă timp împreună ȘEDINȚA CONSILIULUI LOCAL […]