Acasa Educatie Angajații din învățământ si-au cerut astăzi drepturile

Angajații din învățământ si-au cerut astăzi drepturile

de Oana Diaconescu
1 comentarii

Miercuri, 25 mai, între orele 11-13,  federațiile sindicale  reprezentative din învățământ , au organizat  în fața Palatului Victoria, un protest prin care s-a solicitat Guvernului să aplice Legea Salarizării.

În Piața Victoriei, astăzi, timp de două ore, angajații din educație au avut o singură voce – VOCEA UNITĂȚII și a SOLIDARITĂȚII! Peste 1200 de salariați au participat la protestul organizat de federațiile sindicale din învățământ! În calitate de președinte al FSLI, le mulțumesc membrilor federației care au pichetat astăzi sediul Guvernului, exprimând astfel nemulțumirile tuturor colegilor privind salarizarea din educație. În vremurile dificile pe care le traversăm, avem nevoie să fim împreună pentru a găsi soluții și pentru a cere guvernanților să ne respecte drepturile!  – Președintele  FSLI, Simion Hancescu

Sindicatele din învățământ acuză Executivul că nici măcar nu au stabilit un calendar al aplicării Legii Salarizării, deși aceasta este finalizată din 2017, iar aplicarea ei a suferit multe amânări de-a lungul anilor. Profesorii au primit o singură tranșă de majorare a salariului după 2017, dar din 2020, au fost oprite plățile. Sidicatele așteaptă un răspuns din partea Guvernului până la finalul acestei luni, înainte  să decidă dacă fac grevă generală, în pragul examenelor naționale, conform EduPedu.ro. 

 

Sursa Foto

 

1 comentarii

Cirstina Andreea 25 mai 2022 - 19:37

👍👏🙏

Raspunde

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie