Acasa Eveniment Alertă pe Transfăgărășan

Alertă pe Transfăgărășan

de Oana Diaconescu
0 comentarii
drum de munte inundat si alunecari de teren pe transfagarasan

În jurul orei 15.00, autoritățile au fost alertate pentru că pe DN7C – Transfăgărășan, (km. 56 – 63), zona Valea lui Stan, au avut loc căderi masive de pietre, copaci și aluviuni de pe versanți, din cauza furtunii puternice și a condițiilor meteo nefavorabile.

Traficul a fost blocat, fiind oprite in jur de 50 de autoturisme, conform prefectului județului Argeș, Radu Perianu, care s-a deplasat la fața locului. De asemenea au intervenit utilaje și personal de la SDN și UAT Arefu. În zona afectată s-a  deplasat și echipajul SMURD de la Cota 2000 și un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș. Din primele informații nu au existat victime, o signură persoană, fiind rănită ușor.

Au fost mobilizate echipe de polițiști din județele Argeș și Sibiu, care au oprit alți șoferi să înainteze.

Conform ISU Argeș:

Drumul a fost blocat în două zone și se lucrează pentru degajarea aluviunilor pe un sens de mers, urmând ca în momentele următoare să se poată circula alternativ pe acel sens.

În jurul orei 17.10, IPJ Argeș a comunicat că sensul de coborâre a fost deblocat, circulăndu-se cu dificultate.

UPDATE, ora 19.10

Circulația va fi închisă pe Transfăgărășan, din acest moment și până mâine dimineață, la ora 9!
Am luat decizia de a opri traficul pentru că vreau să evităm orice pericol. În zona în care au fost aluviuni, plouă în continuare. Codul portocaliu de vreme rea este în vigoare până la ora 2, în această noapte.
Acționează în zonă echipe de la Drumuri, 5 echipaje ISU Argeș și 8 echipaje de poliție.
Persoana rănită, o femeie de cetățenie poloneză, a primit îngrijiri de la echipajul SMURD și a ales să își continue drumul fără a merge la spital. A fost rănită ușor.
Fac un apel la informarea pe toate căile,inclusiv de către cabanieri, că circulația este închisă, pentru siguranța celor care s-ar putea aventura în zonă.  –  Radu Perianu, prefectul județului Argeș

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie