Acasa Eveniment Accident feroviar: autoturism, acroșat de un tren

Accident feroviar: autoturism, acroșat de un tren

Nu au fost raportate victime

de Redactia
0 comentarii
Un accident feroviar s-a produs în comuna Leordeni, Argeș, acolo unde un autoturism a fost acroșat de un vagon al unui tren.
La fața locului au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit primelor informații, evenimentul s-a confirmat, fiind vorba despre un accident în care au fost implicate un tren și un autoturism. În mașină se afla doar șoferul, iar în tren se aflau aproximativ 50 de persoane.
Din fericire, până în acest moment nu au fost identificate victime.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, până la înlăturarea oricărui pericol.

Publica comentariul

Alte stiri din aceeasi categorie